E nevoie urgent de o revoltă!

Una intelectuală, live, adevărată, nu pe internet sau reţele de socializare. Una care să schimbe din rădăcini un sistem care nu se mai identifică cu noi, trăitorii unui secol al schimbărilor profunde. O revoltă antisistem general: politică, economică, socială, culturală, morală!

Sociologul Vasile Dâncu, preşedinte al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), a declarat, într-o seară, la TV, că cel mai grav aspect al actualei clase politice este „dezinstituționalizarea politicii”, în contextul în care „politica a devenit nefuncțională cu actualele partide”, care nu mai sînt instituții în sensul sociologic sau politologic al conceptului, ci „au devenit un fel de triburi și găști unde contează altceva decît specializarea și dedicarea”. Am rămas perplex! Un fost fruntaş social-democrat spunea franc ceea ce Europa spune de ani de zile!

La noi, acum, partidele nu mai sînt instituții, nu sînt organizații în sensul sociologic sau politologic al conceptului, care au reguli, care au un statut pe care să îl respecte, care au principii și valori și care au un scop, un proiect spcial, spunea Vasile Dâncu, exponentul “grupului de la Cluj”. Şi continua: „Nemairespectînd aceste lucruri, partidele nu mai pot furniza educație, nu mai au resurse umane, nu mai au școli. Ce cadre pregătim? Ce oameni aducem în politică? Pe ce criterii? Ne aducem în politică prietenii, partenerii de afaceri, secretarele? Eu cunosc cinci sau șapte exemple de foști șoferi ai unor președinți de județ sau ai unor primari sau parlamentari care au ajuns în locul lor în foarte scurt timp. Această dinamică a șoferului care ia locul șefului demonstrează o lipsă de instituții, demonstrează că partidele nu sînt instituții, că au devenit un fel de triburi și găști unde contează altceva decît specializarea și dedicarea. Nu mai avem cuvîntul viitor în programele politice, nu mai avem energia pe care să ți-o dea politicienii pentru viitor. Am ajuns la aceste momente în care cred că politica a devenit nefuncțională cu actualele partide, instituții legate de politică”, a mai spus Vasile Dâncu.

Multe instituţii publice au devenit fiefuri de partid, sau au fost cucerite de “alpinişti sexuali” care au trecut, sau nu, pe la Armando!

Fenomenul de revoltă se manifestă puternic, în ultimii ani, în Europa. Eu l-am văzut în Piaţa Catalunia, din Barcelona, şi în Centrul Madridului, deşi startul l-am dat tot noi, românii, la “kilometrul 0” al democraţiei dîmboviţene, în Piaţa Universităţii, unde în iunie 1990 am fost prezent alături de Emil Hurezeanu şi un extraordinar jurnalist de la revista clujeană studenţească NU! Ca şi cei din Bucureşti, studenţii clujeni erau profund antisistem!

În acel răstimp, hydra putreziciunii sistemului de astăzi dădea bacalaureatul, de la seral, sperînd să obţină un 5 la limba maternă! De aceea sîntem unde sîntem! Chinezul ar spune că trăim vremuri interesante. Eu aş ruga să observăm evoluţia liderilor din 1990 încoace, pentru a nu cădea în uimire gratuită!

După iarna lui 1989, puterea a fost preluată de reprezentanţii “poporului”. Cei mai mulţi absolvenţi de facultăţi şi institute, majoritatea prestigioase: hidro-energeticieni, cum a fost cazul lui Ion Iliescu, ingineri cu studii la Touluse, ca Petre Roman, economişti hîrşiţi prin negocieri cu Fondul Monetar Internaţional, precum Văcăroiu, sau cu doctorate la Roma, ca Păunescu – chiar membru al Clubului de la Roma!. Mulţi dintre ei, deşi competenţele profesionale, erau peste medie, locuiau şi trăiau destul de modest, după standardele actuale: fără vile de mii de metri pătraţi, fără iahturi, elicopter, bolizi de lux, vacanţe exotice etc. Mulţi dintre ei au făcut avere sau au condus instituţii publice importante şi au urcat, treptat, scara parvenirii, hulită de electorat.

Din adîncul maselor de cetăţeni se auzea, de ani de zile, speranţa unei tinere generaţii de politicieni şi lideri. Din păcate, aceşti “corifei ai democraţiei româneşti” s-au înconjurat doar de yes-man-i, de ţucalari mînaţi doar de dorinţa de a deveni, peste noapte, buricul Ferentariului. Fără apetit spre cunoaştere, seralişti cu 5 la examenul de Bacalaureat, fără vreo educaţie specială, cu studiii academice “exersate” în amfiteatrele sălilor de billiard şi doctorate de CV, dar cu acces uşor la resurse şi influenţă, aceştia şi-au cumpărat diplome, posturi şi, evident, prestigiu social!

Aceştia sînt parveniţii noii generaţii, cu şcoala vieţii, şi care încearcă un transfer de personalitate, credibilitate şi prestigiu de la instituţiile în fruntea cărora au fost proţăpiţi transpartinic, de la liberalul Armando la pesedistul găozar!

În naivitatea mea, le-aş transmite să le fie ruşine, însă aceste creaturi nu cunosc ruşinea!

Despre ce vorbim? Trăim într-un spaţiu al mediocrilor parveniţi, un spaţiu devorat de vulturii din afară, fără grijă, pentru că incompetenţa liderilor este sinonimă cu sinuciderea asistată! Şi ştiţi ce e mai grav? Că în jurul parveniţilor de azi cresc parveniţii de mîine, ţucalarii preocupaţi exclusiv de binele celui ce dispune!

Comentarii