Elevii din Măureni şi Grădinari au învăţat despre energie de la voluntarii E.ON România şi pompieri

Voluntarii Delgaz Grid, E.ON şi reprezentanţii Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU), au susţinut şi în Caraş-Severin proiectul „Lecţii despre energie”. Printre cele 19 instituţii şcolare participante în acest proiect s-au numărat şi cele din Măureni şi Grădinari, unde organizatorii au fost primiţi cu mult entuziasm.

Aceştia s-au bucurat de fiecare moment petrecut cu voluntarii şi pompierii şi au demonstrat că pot învăţa cu multă uşurinţă cum să prevină incidente care le pot afecta viaţa. Ei au dovedit de asemenea că sunt familiarizaţi cu o parte a noţiunilor legate de gaz şi electricitate datorită cadrelor didactice, dar ne-au mărturisit că au învăţat de la noi multe lucruri pe care nu le cunoşteau.

„Cei mici au promis că vor transmite mai departe mesajele de siguranţă fraţilor, părinţilor, bunicilor, vecinilor şi prietenilor şi că, de acum înainte, vor fi mai atenţi la prize, la aragaz, la cablurile de curent şi că nu se vor juca niciodată în apropierea ţevilor de gaz sau în preajma stâlpilor de electricitate! Voluntarii Delgaz Grid şi E.ON, dar şi reprezentanţii ISU s-au declarat impresionaţi la rândul lor de atmosfera din clase şi de implicarea şi entuziasmul celor mici”, a precizat Adela Boţan, E.ON România.

Proiectul “Lecţii despre energie” al E.ON România a debutat în urmă cu 10 ani, scopul acestuia fiind însuşirea de către cei mici a regulilor de utilizare în condţiţii de siguranţă a diferitelor forme de energie. În acest proiect au fost implicaţi până în acest an 1.200 de voluntari, iar numărul unităţilor beneficiare a ajuns la 530, cu circa 18.000 de beneficiari.