Etica şpăgii

Citeam deunăzi rezultatele unui demers jurnalistic independent despre fenomenul şpăgii în România. A şpăgii din spitale, acolo unde se întâlnesc cele mai multe cazuri. Şi nu vorbim despre ciubucul lăsat la poartă, atenţia oferită asistentei ori despre banii strecuraţi în buzunarul infirmierelor pentru a fi „drăguţe“ cu pacienţii imobilizaţi sau în stare gravă. Nu, vorbim de plicurile cu bani care ajung în buzunarele doctorilor care operează, care ajută la naşterea unui copil şi care, în general, are menirea să ne facă bine.

Operând o incursiune în trecut, să nu uităm că de-a lungul vremii şpaga a îmbrăcat diferite forme, în funcţie de mulţi factori. De pildă, în comunism, de teama legilor, şpaga consta într-un pachet de cafea, un cartuş de Kent, o găină, un cofrag cu ouă, ba chiar şi un viţel tranşat, în cazul în care un diagnostic era grav. Toate astea ajungeau la doctori prin intermediari. Bineînţeles, nu lipsea plicul şi banii. Ce-i drept, nu la fel de consistent ca şi cel din ziua de astăzi, dar şi atunci ne duceam cu 200-300 de lei la medic.

Potrivit datelor Băncii Mondiale, citate de jurnaliştii de la „Inclusiv“, în România s-ar da şpăgi la doctori în valoare de 300.000 de milioane de euro pe an. O sumă echivalentă cu bugetul Clujului pe 2019. Bani care trec din buzunarul pacienţilor şi al aparţinătorilor în cel al doctorilor. Cum trec? Simplu: sub formă de atenţie, în semn de mulţumire pentru că operaţia a reuşit şi că bolnavul e pe drumul cel bun. Asta e partea de gragară, în caz că medicul este prins ca în celebra poezie „Căţeluş cu părul creţ fură raţa din coteţ/ Şi se jură că nu fură…“. Dar, ce te faci când îţi ia banii înainte? Când îţi condiţionează actul medical pentru care este plătit boiereşte, la fel ca doctorii din Occident, ca să citesc din discursurile campaniei electorale? Tot atenţie se numeşte?

Şi încă un lucru important subliniat de un medic, parte a acestui demers jurnalistic. Şi înainte, şi după 1989 exista şi continuă  să existe o aşa-zisă etică a şpăgii, cu reguli nescrise dar care trebuie respectate, măcar din bun-simţ. Să nu ia niciodată bani înainte de o intervenţie chirurgicală, dacă este vorba de copii, dacă se ştie că pacientul e într-o stare gravă sau foarte gravă, chiar dacă aparţinătorii insistă, şi să dea banii înapoi când după operaţie lucrurile merg din rău în mai rău.

Întrebare: în care din situaţiile de acest gen v-aţi aflat la un moment dat şi câţi doctori aţi întâlnit respectând etica spăgii? Răspunsul ţineţi-l pentru voi şi pentru momentele în care vă veţi cumpăra sănătatea la doctor.