Ezerişul mai bifează o victorie

În etapa a V-a a Ligii a IV-a, Zona Oraviţa, Progresul Ezeriş a jucat sâmbătă, 5 octombrie, primul meci pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş din Caransebeş, acolo unde îşi va disputa partidele pe teren propriu, întâlnind-o pe Croaţia Clocotici, de care a trecut într-un final cu scorul de 3-0.

Prima repriză a fost dominată de cei de la Progresul, care au rata două ocazii prin Simion şi prin japonezul Kawagoe.

Gazdele puteau să intre la pauză cu un avantaj de un gol, după ce, în minutul 39, Rusnac a executat o lovitură liberă obţinută de Adamescu, în înghesuiala creată în faţa porţii Simion fiind faultat în suprafaţa de pedeapsă, centralul Dorin Voina dictând penalty. Lovitura de la 11 metri a fost executată de Koschling, în stânga portarului, însă Filca a ghicit colţul şi a respins.

În repriza a doua, cei de la Ezeriş au mărit presiunea şi au avut câteva ocazii irosite de Chiurtu, în minutul 55, şi Negoescu, în minutul 67.

În minutul 68, oaspeţii au beneficiat şi ei de o lovitură de la 11 metri, după ce Birăescu l-a faultat în careu pe Guduleasa, însă goal-keeper-ul gazdelor a reuşit să respingă penalty-ul executat de C. Balaci în dreapta sa.

Gazdele întâlnirii au deschis scorul în minutul 79, după o centrare lungă trimisă de Adamescu de pe partea stângă, Negoescu a întors cu capul în centrul careului, de unde Kawagoe, nemarcat, a trimis în plasă pe lângă Filca.

Progresul şi-a mărit avantajul în minutul 85, când Drăgoi a trimis o pasă perfectă printre fundaşii adverşi, iar Adamescu, rămas singur cu Filca, a şutat plasat, cu exteriorul, făcând inutilă intervenţia portarului oaspete.

Scorul final a fost stabilit în minutul 90+3, când japonezul Ezerişului a şutat din întoarcere, de la 12 metri, Filca a prins balonul, dar apoi l-a scăpat printre picioare.

Progresul Ezeriş: C. Birăescu, C. Chiurtu, M. Albu, G. Koschling, I. Adamescu, D. Drăgoi, T. Kawagoe, R. Ciurea (min. 46, Al. Urlică), I. Simion (46, C. Epure, 61, A. Megheleş), Al. Rusnac, C. Negoescu (83, A. Sîrbu); rezerve: C. Badea, P. Măduţă, P. Secula. Antrenor, Adrian Enăşescu.

Croaţia Clocotici: Marcel Filca, Gh. Ribar, R. Costachi, M. Vatav, I. Haţegan, C. Moţi, D. Guduleasa (90+2, V. Vatav), A. Bordea, C. Doană (41, S. Gherman), K. Dobre (46, C. Balaci), M. Balaci (83, M. Udoviţă); rezerve: M. Muselin, Marian Filca. Antrenor, Claudiu Balaci.

A arbitrat la centru Dorin Voina (Reşiţa), asistat la cele două linii de Ioana Grigoraş (Reşiţa) şi Ion Cocora (Bocşa).

Observatori: Petru Herghelegiu (Bocşa) şi Antonel Burtea (Reşiţa).

Comentarii