Menu
Ionuţ Chisăliţă

Aşa îşi intitulează senatorul PSD de Caraş-Severin postarea de pe pagina de Facebook. Este ştiut faptul că senatorul social-democrat a suferit un grav accident de circulaţie, în urma căruia nu se poate deplasa singur. Aflat într-o poziţiue de unde poate să facă bine persoanelor cu dizabilităţi,...

13 Noiembrie 2018

Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin se numără printre instituţiile statului care excelează prin numărul mare de acţiuni şi de controale întreprinse la agenţii economici din judeţ. Lună de lună, inspectorii ITM aplică sute de sancţiuni, dar cu toate acestea, lucrurile nu par să se...

13 Noiembrie 2018

La Caransebeş se află în dezbatere impozitele pentru anul viitor, prilej cu care primarul Felix Borcean a fost întrebat dacă administraţia locală ia în calcul o supraimpozitare a celor care nu-şi refac faţadele imobilelor în care locuiesc, iar edilul municipiului a declarat că s-a gândit la o...

13 Noiembrie 2018

Ultimele articole

13 Noiembrie 2018

Proiectul Sport pentru Sănătate derulat de către Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița la „Centrul pentru...

13 Noiembrie 2018

Primăria și Consiliul Local Marga, cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii...

Marcel Vela
12 Noiembrie 2018

De la tribuna Senatului, parlamentarul liberal de Caraş-Severin, Marcel Vela, i-a reproşat ministrului Agriculturii...

12 Noiembrie 2018

Începând cu anul 2011, fiecare zi de marti 13, indiferent de luna anului, este declarată "Ziua Informării Preventive...

11 Noiembrie 2018

Ziua Mondială a Diabetului va fi marcată şi la Reşiţa de membrii Clubului Lions Onix, marţi, 13 noiembrie când, va fi amenajat un stand în centrul municipiului, în faţa Palatului Cultural, între orele 11-14. Potrivit preşedintelui clubului reşiţean, Adelina Rus, vor fi oferite trecătorilor testări gratuite ale glicemiei, aparate pentru determinarea valorilor glicemice, dar şi răspunsuri legate de diabet şi de complicaţiile acestei boli.

Ziua Mondială a Diabetului are loc în fiecare an...

13 Noiembrie 2018

Primăria și Consiliul Local Marga, cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin (CJCPCT), organizează în data de 17 noiembrie, începând cu ora 17, Festivalul doinelor „Traian Barbu“, ediția 2018.

Potrivit managerului CJCPCT, prof. Ioan Benga, manifestarea artistică are o semnificaţie aparte, deoarece se desfăşoară în anul Centenarului și Patrimoniului. În felul acesta, se marchează identitatea națională prin promovarea și...

9 Noiembrie 2018

Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reșița în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Colegiul Tehnic Cărășan din Reșița și Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin organizează în intervalul 12 – 14 noiembrie 2018 o serie de manifestări interactive, Dezbateri și opinii, la 100 de ani după, menite să marcheze 100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial.

Programul manifestărilor se va desfăşura astfel:

Luni, 12 noiembrie 2018,...

30 Octombrie 2018

Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, în primele trei trimestre ale anului au fost încadrate în muncă, prin intermediul AJOFM Caraş-Severin,  3.255 persoane, dintre care 1.337 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 957 au peste 45 de ani, 831 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 831 au între 25 și 35 de ani, iar 636 sunt tineri sub 25 de ani. De remarcat că 1.940 provin din mediul urban, iar 1.315 persoane sunt din...

9 Noiembrie 2018

După mişcările telurice din ultima vreme înregistrate în zona Vrancei, iată că azi-noapte aparatele au înregistrat un cutremur şi în Caraş-Severin, cu epicentrul în zona Teregova-Luncaviţa-Domaşnea. Este vorba de o mişcare cu magnitudinea 3,7 grade pe Richter, care a avut loc la 3.14, după cum informează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). În zona sa epicentrală, cutremurul a avut o intensitate de IV grade pe scara Mercalli.

Seismul a avut loc...

13 Noiembrie 2018

Astăzi, 13 noiembrie, la Reşiţa a avut loc acţiunea dedicată Zilei Mondiale a Diabetului, eveniment organizat de Clubul Lions Onix, în faţa Palatului Cultural din oraş. Deja o tradiţie, acţiunea clubului reşiţean a adunat cu mult peste 100 de participanţi care şi-au testat valorile glicemiei şi au stat de vorbă cu medicii diabetologi şi specialişţti în oftalmologie.

Potrivit preşedintei Clubului Lyons Onix Reşiţa, Adelina Rus, reşiţenii şi-au arătat şi în acest an interesul, aceştii...

30 Octombrie 2018

Meteorologii au emis o avertizare meteo de tip cod galben pentru judeţul Caraş-Severin şi zona joasă a judeţului Timiş. Specialiştii spun că fenomenele meteo vizate constau în intensificări ale vântului, care vor atinge la rafală 55-65 km/oră, iar la munte 75-80 km/oră.

De semenea, se vor înregistra şi ploi, care vor avea caracter de aversă. Avertizarea meteorologilor va rămâne în vigoare până la ora 14.00, cu posibilitatea de prelungire. Deocamdată nicio localitate din judeţ nu a...

5 Septembrie 2018

Pasionaţii genului science-fiction şi specialişti în domeniul fenomenului OZN și al civilizațiilor extraterestre îşi dau din nou întâlnire la Reşiţa. În perioada 7-9 septembrie, la Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa are loc cea de a 39-a ediţiei a Convenţiei Naţionale de Science-Fiction, cu tema „Drumul spre stele-între real şi imaginar“.

Invitaţii de onoare din acest an sunt Rodica Bretin, Lucian-Vasile Szabo şi cunoscutul Dan Farcaş. Reşiţenii sunt aşteptaţi vineri, 7...

13 Noiembrie 2018

Reprezentanţii Consiliul Județean Caraș-Severin vor participa în perioada 15-18 noiembrie la Târgul de Turism al României organizat la Bucureşti, ROMEXPO-Pavilionul B2. Judeţul va fi promovat prin această acţiune printr-un stand cu o suprafaţă de 32 metri pătraţi unde vizitatorii pot afla mai multe detalii despre zonele atractive din Caraş-Severin.

„Angajații Serviciului Promovare Turism vor pune la dispoziție o serie de materiale de promovare ce includ: harta turistică a județului...

11 Noiembrie 2018

În etapa cu numărul 10 a Ligii a IV-a, Viitorul Caransebeş s-a deplasat sâmbătă, 10 noiembrie, la Oţelu Roşu, undea întâlnit echipa locală Şoimii.

Gugulanii şi-au trecut în cont prima ocazie în minutul 6, când Negoescu a driblat tot flancul stâng al apărării adverse, însă centrarea sa pe jos, în gura porţii, nu a fost ajunsă de Nicola. În minutul 9, acelaşi Negoescu a combinat pe partea stângă cu Cărăuşu, acesta a trimis lung pe aripa dreaptă, până la Nicola, şutul bun al acestuia, de...

8 Noiembrie 2018

Cărăşenii pot cumpăra lemn pentru foc la un preţ mult mai mic faţă de lunile precedente. Reprezentanţii Direcţiei Silvice spun că preţul a fost redus începând cu această lună.

„Direcția Silvică Caraș-Severin a redus prețurile de vânzare a lemnului de foc cu 20-30 lei/mc, acestea variind între 25 lei/mc cu TVA și 405 lei/mc cu TVA în funcție de specie, sortiment și condiția de livrare, fiind prezentate detaliat pe site-ul Direcției Silvice Caraș-Severin la adresa web resita.rosilva.ro...

10 Septembrie 2018

Reşiţenii, pe vremuri mari consumatori de natură, înghesuindu-se cu miile în jurul lacului Secu, în locul numit „La Şură” sau „Şura Ortacilor”, nu mai sunt atât de doritori de băi de soare, apă şi verdeaţă cum erau în anii societăţii socialiste în curs de dezvoltare şi înaintare spre societatea comunistă multilateral dezvoltată. În vremurile în care fabricile duduiau, oţelăria scotea şarje record, fabricile de locomotive făceau locomotive, iar cele de vapoare făceau vapoare, oamenii muncii...

Vino pe situl nostru
Detalii
Marcel Vela
12 Noiembrie 2018

De la tribuna Senatului, parlamentarul liberal de Caraş-Severin, Marcel Vela, i-a reproşat ministrului Agriculturii, Petre Daea, faptul că ANSVSA nu a luat şi nu a transmis la timp măsurile preventive în cazul pestei porcine care a dus la apariţia a sute de focare. Vela a criticat în termeni duri că, din raţiuni economice, ANSVSA a renunţat  la inspecţiile efectuate până atunci de veterinari în gospodăriile populaţiei.

„În condiţiile în care 98% din focarele de pestă porcină africană...

2 Iulie 2018

S-a întâmplat în urmă cu o zi, pe 1 iulie, la Timişoara, acolo unde a izbucnit un incendiu pe Calea Martirilor, de pe Calea Şagului. În timp ce mulţi trecători erau preocupaţi să transmită pe internet incendiul, un jandarm a intervenit şi a scos din calea flăcărilor un tânăr.

Potrivit Compartimentului de Informare şi Relaţii Publice, jandarmul se afla în timpul său liber, în trecere în zonă iar, la un moment dat, a văzut fum şi flăcări în curtea unui imobil. La mansarda casei, se afla...

30 Octombrie 2018

În ziua de 25 octombrie 2018, Consulatul General al României, reprezentat prin Florin Vasiloni, consul general, a participat la ceremonii organizate în cinstea eroilor români, desfăşurate în localităţile Micherechi (Mehkerek), Şercad (Sarkad) şi Gyula (jud. Bekes), din Ungaria, cu prilejul sărbătorii “Zilei morţilor“ (Sărbătoarea tuturor sfinţilor, tradiţională în creştinătatea occidentală), în preajma Zilei Armatei Române.

La Micherechi, în prezenţa multor localnici, reprezentanţi ai...

10 Aprilie 2018

Joi, 12 aprilie 2018, începând cu ora 16.00, la Hotel Afrodita, din Băile Herculane, Județul Caraş Severin, va avea loc „Campania de promovare și conștientizare în vederea promovării antreprenoriatului ca opțiune în carieră în rândul persoanelor fizice interesate să înființeze o afacere nonagricolă în mediul urban, în cadrul proiectului Susținerea și Motivarea Antreprenorilor Responsabili și Talentați - SMART Start Up”. Evenimentul este organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, în...

Nicuşor Maldea
8 Noiembrie 2018

Caz fără precedent în justiţia din Caraş-Severin. Un fost judecător este chemat în instanţă să-şi justifice veniturile obţinute în perioada în care îşi exercita această profesie. Este vorba de Nicuşor Maldea, fostul președinte al Secției de Contencios Administrativ și Fiscal de la Tribunalul Caraș-Severin, implicat într-un scandal de corupţie.

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 181.573 lei, între averea dobândită și...

26 Iulie 2018

Eclipsa totală de Lună din 2018, ce va avea loc pe 27-28 iulie, este unul dintre evenimentele fascinante pentru toţi pasionaţii de astronomie şi nu numai. Vizibilă şi din ţara noastră, aceasta va fi cel mai lung fenomen de acest gen din secolul XXI şi va dura o oră şi 43 de minute. Eclipsa este vizibilă în întregime de pe teritoriul României la începutul serii, momentul maxim fiind atins la ora 23.22.

Acestui spectacol astronomic i se alătură şi planeta Marte, ce va fi vizibilă sub...

Adda
23 Iulie 2017

Adda, una dintre cele mai apreciate artiste din ţară, a susţinut, în mai puţin de o lună, trei concerte în Caraş-Severin. În timpul foarte scurt pe care l-a petrecut aici, cântăreaţa a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări.

- Eşti pentru a treia oară în Caraş-Severin. Publicul te-a putut vedea pe scenă la Reşiţa, Oraviţa şi Bocşa. Ai reuşit să vizitezi locurile unde ai cântat?

- Din păcate, timpul nu ne-a permis, dar am vizitat zona în timpul în care eram...

26 August 2017

Aterizăm la Kandahar după un zbor de numai cinci ore! Vremea cînd zburam 14 ore a trecut! Astăzi, US Air Force transportă militarii români cu giganticele C-17! Batalionul 280 Infanterie Protecţia Forţei, din Focşani, primeşte ultimii militari care vor deveni operaţionali 100% pînă la sfîrşitul acestei luni. Ce e mai dificil de suportat? Clima? Ameninţările de securitate, sau dorul de casă? În urmă cu 15 ani comunicaţiile erau anevoioase, sau lipseau cu desăvîrşire. Astăzi, telefoanele...

Clic pentru detalii

Ne poţi scrie la: redactia@argument-cs.ro

Powered by Jasper Roberts - Blog