Menu

Staţiunea cărăşeană găzduieşte ca în fiecare an cea mai importantă tabără a yoghinilor. Biroul de presă al MISA ne-a informat că în perioada 25 aprilie-6 mai 2018 sunt așteptați câteva mii de practicanți yoga din peste 30 de țări. „Programul taberei este variat și se adresează atât începătorilor...

23 Aprilie 2018
CSS Reşiţa, campioană naţională, Juniori III, nivel II

Micii gimnaşti reşiţeni şi-au reconfirmat valoarea la Campionatele Naţionale Şcolare ce s-au desfăşurat la sfârşitul săptămânii, la Buzău. Într-o companie selectă, cu cele mai bune echipe de copii la toate categoriile de vârstă 9-18 ani, gimnaştii de la CSŞ Reşiţa antrenaţi de Mihaela Rugaci,...

22 Aprilie 2018

Ultimele articole

22 Aprilie 2018

O persoană decedată şi alte patru rănite, dintre care două în stare gravă, este bilanţul accidentului de circulaţie...

21 Aprilie 2018

Pentru că vremea este frumoasă, iar Caransebeşul are un ştrand la care anul trecut s-a lucrat până spre toamnă,...

21 Aprilie 2018

Din start partida se anunţa una în care oaspeţii nu aveau nicio şansă, ţinând seama de locurile din clasament şi de...

21 Aprilie 2018

În premieră, în această dimineaţă a fost deschis la Oţelu Roşu „Târgul primăverii”, organizat de Direcţia Agricolă...

23 Aprilie 2018

În organizarea Cluburilor Rotary din Caransebeş, Reşiţa şi Lugoj, zilele trecute, în municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului a avut loc o întâlnire la care a participat şi Emil Sopoian, guvernatorul, în mandatul 2017-2018, al Districtului Rotary România şi Republica Moldova (2241).

În cadrul reuniunii, Emil Sopoian a transmis viziunea preşedintelui Rotary International, australianul Ian Riseley care a fost comunicată la pregătirea ce a avut loc la San Diego, la care au luat...

23 Aprilie 2018

Reşiţa va fi gazda unui târg gastronomic organizat într-un parteneriat româno-sârb, intitulat "Turism gastromonic şi de relaxare în Banatul Montan".

Astfel, în 25 aprilie, începând cu ora 13.00, în centrul municipiului invitaţii sârbi de la Veliko Gradiste vor găti pentru reşiţeni bunătăţi tradiţionale întâlnite în tot Banatul Montan. Bucatele vor putea fi degustate în regim gratuit, singura obligaţie e ca la final, cel mai gustos preparat să fie votat de consumatori.

Lenuţa Ciurel
19 Aprilie 2018

Printr-un ordin al ministrului Educaţiei Naţionale, profesoara Lenuţa Ciurel a fost numită, prin detaşare în interesul învăţământului, în funcţia de inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin. Detaşarea, care de fapt înseamnă trecerea de la funcţia de inspector general adjunct pe care a ocupat-o până în urmă cu două zile, este valabilă până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar 2017-2018.

Lenuţa Ciurel îl înlocuieşte în...

19 Aprilie 2018

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” continuă să aibă o atitudine critică faţă de reformele fiscale şi faţă de legislaţia din domeniul salarizării, promovate de Guvernul Dăncilă, apreciind că acestea crează dezechilibre şi „o situaţie gravă în mediul privat”. Deteriorarea mediului economic privat afectează grav mediul economic general din România, apreciază liderii CNS Cartel Alfa. Un alt subiect adus în discuţie de către sindicate se referă la nivelul foarte scăzut al pensiilor...

19 Aprilie 2018

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin (CJCPCT CS) în colaborare cu Școala Generală Nr. 7 Reșița au organizat, astăzi, 19 aprilie, în sala de clasă de la et. I – clasa a II-a C, acțiunea culturală „Călătorii spirituale și identitare“.

Acțiunea se înscrie în proiectul dedicat Centenarului - „Tradiții Românești / Educație prin cultură cu tineri și pentru tineri“ și are ca obiective: o mai bună cunoaștere a spiritualității românești și...

17 Aprilie 2018

Pentru a doua zi consecutiv, curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa s-a umplut de protestatari în halate albe, nemulţumiţi de faptul că le-au fost diminuate considerabil sporurile salariale. Aproape 200 de asistenţi medicali, brancardieri, infirmieri de la patru secţii ale spitalului au ieşit din nou să protesteze împotriva noului sistem de salarizare din Sănătate care îi afectează în mod dramatic.

Aceştia au primit ieri fluturaşii cu salariile aferente lunii martie şi au...

31 Martie 2018

Proiectul "Plantează în România" al Asociaţiei Creştem România Împreună, se remarcă între celelalte proiecte de mediu, în primul rând prin diversitate, prin mulțimea de componente care-l întregesc și îl fac aparte. Astăzi, 31 martie, la Bocşa voluntarii înscrisi au pus mâna pe unelte şi s-au apucat de treabă. De asemenea, şi jandarmii cărășeni s-au alăturat campaniei alături de lucrători silvici și peste 100 de voluntari din județul Timiș și Caraș-Severin. S-au plantat aproximativ 10.000 de...

21 Martie 2018

TMK Reşiţa va trece la alt nivel de dezvoltare, prin implementarea unui proiect prin care combinatul va avea şi linii de laminare, urmând să producă şi mărfuri finite. Informaţia vine de la directorul general al Diviziei Europene TMK, Adrian Popescu:

„Acum a venit din nou timpul să ne întoarcem la Reşiţa şi să continuăm proiecte la care visam de mult. Suntem în faza de analiză a unor mini-capacităţi de laminare amplasate la uzina din Reşiţa pentru produse metalurgice tot cu valoare...

23 Aprilie 2018

Situaţia licenţei pentru exploatarea apelor termo-minerale de la Băile Herculane pare să nu îşi găsească finalizare. De ani de zile autorităţile judeţene şi cele din staţiune nu reuşesc să intre în posesia acesteia, proprietar fiind încă SC Hercules. Societatea, cu toate că este în insolvenţă, îşi plăteşte redevenţele, dar problema este că nu mai investeşte în întreţinerea forajelor şi a izvoarelor pe care le deţine. Viorel Stoica, şeful Compartimentul pentru Inspecţie Teritorială Caransebeş...

22 Aprilie 2018

După victoria categorică, de ieri, a CSM Şcolar Reşiţa, 6-0, împotriva echipei Internaţional Băleşti, antrenorul reşiţenilor, Daniel Opriţa, nu era deloc bucuros, dimpotrivă, spunea că îl încearcă o mare dezamăgire. Necazul lui Opriţa venea şi după succesul echipei din Şirineasa, la Craiova, cu golul victoriei marcat în prelungiri, dar, mai ales, venea din cauza faptului că Federaţia Română de Fotbal nu a luat nicio decizie cu privire la neregulile existente în cazul clubului din Şirineasa....

19 Aprilie 2018

Comisarii de la Protecţia Consumatorului Caraş-Severin au verificat mai mulţi agenţi economici în perioada sărbătorilor pascale. Lavinia Griza, comiar în cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Caraş-Severin, spune că în comparaţie cu anul trecut, se poate spune că agenţii economici au reuşit să se pună la punct şi repesctă legislaţia în vigoare. Cu toate acestea, din 32 de locaţii verificate, în nouă s-au găsit nereguli.

Cele mai frecvente abateri au fot nerespectatea...

26 Martie 2018

Începând cu acest an, Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui, a devenit zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează, așadar, salariații se vor bucura, de o minivacanță de patru zile. Cei mai mulţi cărăşeni au decis să petreacă sărbătorile pascale la pensiunile din ţară sau în străinătate, conform mai multor reprezentanţi ai agenţiilor de turism din municipiul Reşiţa.

Ofertele pentru această perioadă sunt aproape epuizate, cel mai căutat loc din ţară fiind Băile Felix....

Valeria Schelean-Șomfelean
20 Aprilie 2018

Acest lucru îl susţine deputata liberală de Caraş-Severin, invocând surse guvernamentale apărute în presă. În prezent, guvernul lucrează la un scenariu potrivit căruia pilonul II de pensii urmează să devină opțional și niciun ban să nu mai fie virat în acest sistem, de la 1 iulie 2018, pentru a forța astfel cele șapte milioane de participanți la fondurile de pensii private de pensii să opteze pentru sistemul public de pensii.

Valeria Schelean-Şomfelean spune că există în lucru un...

21 Februarie 2018

În ziua de 16 februarie 2018, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a participat la Conferinţa de lansare a proiectului Diaspora Start Up Ungaria “40.000 de motive să devii antreprenor în România”, eveniment desfăşurat la Oradea, în sala festivă a Camerei de Comerț și Industrie Bihor. Prin acest program, finanțat în cadrul Programului Operativ Capital Uman (POCU), cofinanţat de Fondul Social European, un număr de 32 de beneficiari vor putea obține o finanțare nerambursabilă...

15 Aprilie 2018

În ziua de 13 aprilie 2018, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a asistat la semnarea unui protocol de colaborare între Liceul ”Harrukern Janos” din Gyula şi Liceul „Traian Vuia” din Făget, România (jud. Timiş).

Protocolul vizează atragerea de finanţări europene, schimburi de bune practici, mobiltate şcolară, organizarea de evenimente culturale etc. La liceul ungar învaţă peste 900 de elevi, şcoala română implicată în proiect găzduind peste 1.000 de elevi....

10 Aprilie 2018

Joi, 12 aprilie 2018, începând cu ora 16.00, la Hotel Afrodita, din Băile Herculane, Județul Caraş Severin, va avea loc „Campania de promovare și conștientizare în vederea promovării antreprenoriatului ca opțiune în carieră în rândul persoanelor fizice interesate să înființeze o afacere nonagricolă în mediul urban, în cadrul proiectului Susținerea și Motivarea Antreprenorilor Responsabili și Talentați - SMART Start Up”. Evenimentul este organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, în...

19 Aprilie 2018

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 18 aprilie 2018, a suspectului Doru Mihai, în vârstă de 60 de ani, din Reşiţa, cercetat pentru că şi-a lovit prietenul cu care juca remy în zona Trandafirul din Reşiţa, prieten care a murit în urma loviturilor. Acum suspectul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzute de articolul 195 Cod penal....

16 Aprilie 2018

Ieri după-amiază, în sala Polivalentă din Reşiţa, echipa de handbal CSM Şcolar Reşiţa a spulberat echipa CS ADEP Satu Mare, cu scorul de 48-21, în Divizia A, la handbal masculin. Un rol decisiv în obţinerea acestui rezultat i-a revenit lui Alexandru Vulpe, coordonatorul de joc şi cel mai prolific marcator al echipei din Reşiţa în acest campionat. În partida de ieri, Alexandru Vulpe a înscris 6 goluri şi a dat zeci de pase de gol.

La final, jucătorii au sărbătorit victoria împreună cu...

Adda
23 Iulie 2017

Adda, una dintre cele mai apreciate artiste din ţară, a susţinut, în mai puţin de o lună, trei concerte în Caraş-Severin. În timpul foarte scurt pe care l-a petrecut aici, cântăreaţa a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări.

- Eşti pentru a treia oară în Caraş-Severin. Publicul te-a putut vedea pe scenă la Reşiţa, Oraviţa şi Bocşa. Ai reuşit să vizitezi locurile unde ai cântat?

- Din păcate, timpul nu ne-a permis, dar am vizitat zona în timpul în care eram...

26 August 2017

Aterizăm la Kandahar după un zbor de numai cinci ore! Vremea cînd zburam 14 ore a trecut! Astăzi, US Air Force transportă militarii români cu giganticele C-17! Batalionul 280 Infanterie Protecţia Forţei, din Focşani, primeşte ultimii militari care vor deveni operaţionali 100% pînă la sfîrşitul acestei luni. Ce e mai dificil de suportat? Clima? Ameninţările de securitate, sau dorul de casă? În urmă cu 15 ani comunicaţiile erau anevoioase, sau lipseau cu desăvîrşire. Astăzi, telefoanele...

Apreciază-ne pe Facebook!

Ne poţi scrie la: redactia@argument-cs.ro

Powered by Jasper Roberts - Blog