Băile Herculane, arc peste timpul istoriei bimilenare

Hotelul Dacia din Băile Herculane găzduieşte timp de două zile, 20-21 iunie, Simpozionul „Herculane 2019, trei aniversări, trei etape importante în dezvoltarea stațiunii”.

Simpozionul face parte din cadrul manifestărilor anuale „Herculane – arcade în timp” inițiate de Consiliul Local şi Primăria Băile Herculane în iunie 2017, dedicate evocării evenimentelor importante care au avut loc de-a lungul istoriei bimilenare a stațiunii de pe Valea Cernei.

Secțiunea de comunicări științifice a simpozionului va evoca, prin prelegerile prezentate, trei etape importante în dezvoltarea stațiunii:

Secolul al II-lea d. Ch, când romanii au întemeiat stațiunea termală AD AQUAS HERCULI SACRAS AD MEDIAM, una dintre cele mai vechi stațiuni balneare ale lumii și printre puținele care și-au mai păstrat destinația inițială stabilită de către romani;

Secolele XVIII-XIX, perioada militar – grănicerească, în care stațiunea Băile Herculane, sub administrația austriacă, a fost reconstruită pe vechile ruine romane;

Secolul al XX-lea, perioada de după Marea Unire, când administrația românească a preluat stațiunea și a făcut față cu succes și responsabilitate, marilor provocări istorice de a-i reorganiza viața economico-socială, de a-i reabilita pavilioanele istorice și de a-i readuce faima de altădată.

Cele trei etape istorice vor fi evocate prin trei aniversări omagiate cu ocazia acestui simpozion:

1805 ani de la vizita împăratului Marcus Aurelius Antoninus (Caracalla) la AD AQUAS HERCULI SACRAS AD MEDIAM (214 – 2019).   

„Souvenir de Herkulesbad” (1903) – un vals nemuritor pentru „cea mai frumoasăstațiune de pe continent”;

150 de ani de la nașterea compozitorului Jakob Pazeller(1869 – 2019).

„Centenar Băile Herculane – un veac de la preluarea stațiunii de către administrația românească (1 iunie 1919 – 2019)”.

În cadrul simpozionului se vor desfășura mai multe activități organizate pe secțiuni:

spectacol „Secvențe artistice” cu program de muzică clasică și momente poetice la care își dau concursul invitați din Timișoara, Reșița și din zonă, comunicări științifice, expoziție„Herculane – tradiții și istorie”, cu imagini de epocă din stațiune, precum și expoziția „Herculane – viziuni arhitecturale”.

Secțiunea a doua a simpozionului va cuprinde prezentări de proiecte de arhitectură privind reabilitarea unor obiective de patrimoniu din Băile Herculane prezentate de autorii lor, precum și alte proiecte importante pentru dezvoltarea stațiunii

Activitățile dedicate evenimentului vor continua, vineri, cu un tur ghidat al Centrului Imperial Istoric.

Participă invitați din mediul academic, profesori universitari, oameni de cultură, arhitecți și reprezentanții unor asociații non guvernamentale.

Comentarii