În căutarea unui loc de muncă, la Bursa din 12 aprilie

Prima Bursă generală a locurilor de muncă din 2019, organizată de Agenția Judeţeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraş-Severin, va avea loc în data de 12 aprilie. Deşi nevoia de locuri de muncă există în tot judeţul, Bursa se va desfăşura doar la Reşiţa şi Băile Herculane.

„Bursa generală a locurilor de muncă se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung.

Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitantul locului de muncă“, se arată într-un comunicat al AJOFM semnat de Carla Goagă.

Până la această dată şi-au anunţat participarea la Bursă un număr de 32 de agenţi economici. Dintre aceştia, 20 vor veni la Bursa de la Reşiţa cu locuri de muncă în meseriile de: vânzător, lucrător comercial, ospătar, confecţioner, strungar, frezor, sudor, mecanic auto, electrician, muncitor necalificat, iar pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite locuri de muncă de ingineri de diferite specializări şi proiectant inginer.

La Bursa de la Băile Herculane, cei 12 angajatori care şi-au anunţat participarea vor oferi locuri de muncă de bucătar, ospătar, recepţioner , cameristă, lucrător comercial, tâmplar şi muncitor necalificat.

Evenimentul se va desfăşura începând cu ora 9 la sala Campus Café a Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa şi la sala de sport din incinta Liceului „Hercules” din Băile Herculane.

Angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante şi sunt interesaţi să participe la Bursa generală a locurilor de muncă, pot depune situaţia privind locurile de muncă vacante ce pot fi oferite în cadrul bursei la sediul AJOFM Caraş-Severin din Reşiţa, str Traian Lalescu nr 17, la sediul Punctului de lucru din Băile Herculane, str. Trandafirilor nr 40 sau le pot transmite pe adresa de e-mail : ajofm@cs.anofm.ro.

Participarea la acest eveniment este gratuită.