Instanţa a fost chemată să facă dreptate în Organizaţia PSD Caraş-Severin!

Scandalul excluderii din PSD a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Flavius Nedelcea, şi al consilierilor judeţeni Lenuţa Ciurel, Gabriel Dinu, Nicolae Gubandru şi Victor Tiugan, s-a mutat în instanţă. Cei cinci au depus astăzi contestaţie la decizia Biroului Permanent Judeţean, confirmată de Comitetul Executiv al PSD Caraş-Severin, de excludere din partid.

„Din punctul nostru de vedere, decizia este nestatutară şi ilegală, pentru că nu există vechiul cod, ci doar Legea 393, privind Statutul aleşilor locali, abrogată de codul administrativ. Doamna deputat şi domnul senator ar trebui să ştie ce au votat, în caz contrar, este grav“, spune Flavius Nedelcea.

Săptămâna trecută, preşedintele PSD Caraş-Severin, Luminiţa Jivan, era categorică în privinţa procedurilor privitoare la excluderea din PSD a celor cinci. „Se merge pe vechiul Cod Administrativ. Cei cinci sunt liberi să conteste decizia forurilor partidului în instanță, dar noul Cod nu e aplicabil în această speță. Sunt luate în calcul toate posibilitățile, dar nu cred că ne jucăm cu deciziile partidului. Nu cred că președintele Consiliului Județean sau oricare alt coleg din CJ își permit să se joace cu deciziile partidului“.

Comentarii