Jurnaliștii cărăşeni au devenit „voluntari pentru o zi” la Humanitas Pro Deo Reşiţa

Fundaţia Humanitas Pro Deo

În această dimineaţă, pentru jurnaliştii cărăşeni ştirile nu au fost pe primul plan şi au trecut prin bucătăria Fundaţiei Humanitas Pro Deo din Reşiţa, unde şi-au dat silinţa să pregătească preparate delicioase pentru cei mai nevoiaşi dintre reşiţeni.

Sub îndrumarea unui bucătar de excepţie, Ocsi Poszar, jurnaliştii au gătit masa de prânz pentru aproximativ 80 de copii, beneficiari ai Centrului de zi administrat de fundaţia reşiţeană. Acţiunea de astăzi, 15 mai, face parte din Săptămâna Națională a Voluntariatului, organizată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin şi Centrul de Voluntariat Reșița. Jurnaliştii au primit ajutor şi din partea tinerilor voluntari, meniul fiind format din cartofi prăjiţi cu frigărui de pui în sos brun spaniol şi salată, iar la deșert, micuţii au primit papanaşi cu smântână şi gem de fructe de pădure, cu topping de ciocolată cu mentă.

„Astfel de acţiuni desfăşurate în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntarului s-au transformat în tradiţie. Considerăm că nu este doar o activitate de pregătire a mesei, un eveniment caritabil, ci este un eveniment de conştientizare a problemelor din comunitate. Jurnaliştii sunt prezenţi, tot timpul, la activităţi în folosul comunităţii, însă de data aceasta au avut ocazia să se implice şi să fie mai mult decât jurnalişti, şi anume, voluntari”, a spus at consilierul pe probleme de tineret din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Caraş-Severin, Daniela Lupşan.

Flori Nica, preşedinta fundaţiei Humanitas Pro Deo, spune că regretă ca astfel de acţiuni au loc atât de rar, dar a ţinut să mulţumească jurnaliştilor şi tuturor celor care astăzi s-au implicat pentru câteva ore în viaţa micuţilor şi a comunităţii în care trăiesc. Şi reprezentanţii Asociaţiei Humanitas Pro Deo s-au arătat încântaţi de ajutorul primit din partea jurnaliştilor.

„Noi ne-am orientat programul spre nevoile din comunitate şi pentru că am identificat trei cartiere cu risc de excluziune socială, care au şi şcoli de nivel primar, ne-am îndreptat atenţia spre acestea şi avem programul after school. În cele trei cartiere sunt circa o sută de copii, dar pentru că prezenţa la şcoală diferă în fiecare zi, media copiilor care beneficiază de serviciile Asociaţiei Humanitas Pro Deo este de 70 – 80, pe zi”, a mai precizat Flori Nica. Din păcate, bucătăria Asociaţiei Humanitas Pro Deo din Reşiţa nu are dotarea necesară astfel încât să le uşureze munca celor care pregătesc mâncarea copiilor. De aceea, cei care deţin electrocasnice de care nu mai au nevoie sau alte lucruri de care este nevoie într-o bucătărie, le pot dona asociaţiei.

Comentarii