La Oraviţa se dă startul unei noi campanii de sterilizare a câinilor

campanie sterilizare

Săptămâna aceasta, în perioada 15-17 mai, la Oraviţa va avea loc o nouă campanie de sterilizare a animalelor cu sau fără stăpân. Acţiunea se desfăşoară în intervalul orar 9.00-16.00, la adăpostul de câini din oraş, operațiile de sterilizare fiind efectuate de domnul doctor Darius Terheş.

Reprezentanţii Primăriei Oraviţa spun că în această campanie se va pune accent pe câini, urmând ca la următoarea acţiune să fie sterilizate şi pisicile. „Anul trecut am sterilizat peste 1.500 de câini și pisici, iar aceste acțiuni au dus la o diminuare considerabilă a înmulțirii acestora. Începând de astăzi, 13 mai, vom ridica și câinii rămași nesterilizați din cartierul Zona Gării și din partea de sus a orașului. Avem rugămintea ca-n această perioadă să nu ascundeți patrupedele sau să admonestați personalul ce se ocupă de adunarea lor. Vă reamintim respectuos că sterilizarea animalelor este una obligatorie și orice împotrivire sau încălcare a acestor norme se sancționează contravențional”, spun reprezentanţii administraţiei locale.

Totodată, voluntarii de la adăpostul de câini din Oraviţa se vor implica în această campanie ca de fiecare dată. Cei interesaţi pot face programări la numărul de telefon: 0773 843 835.

Comentarii