(P) La Timişoara s-a cântat: „Cineva să ne aducă ţara înapoi“

(P)

Alianța 2020 USR PLUS a organizat la Timișoara cel de-al doilea miting electoral din campania pentru alegerile europarlamentare. „Fără cordoane de jandarmi, fără scandal“ după cum se arată într-un comunicat de presă. Întâlnirea cu simpatizanții și membrii Alianței a avut loc în Sala Olimpia.

Deschiderea a fost făcută de trupa „Omul cu șobolani“, trupă care a cântat și în cadrul mitingului de la Cluj. În fața sălii pline, au fost prezentați candidații USR PLUS pentru europarlamentare, în frunte cu Dan Barna, președinte USR, și Dacian Ciolos, candidat și președinte PLUS.

Evenimentul a fost prezentat de Cătălin Drulă și de Vlad Voiculescu, cei care se ocupă de campania Alianței. „Discursurile s-au axat pe probleme interne ale României, multe dintre ele provocate de guvernarea actuală a PSD. În continuare s-au propus soluții pentru rezolvarea acestora, iar candidații și-au exprimat dorința de a reuși să le implementeze cu succes“, se mai spune în comunicatul de presă.

În final, trupa „Omul cui Şobolani“ a revenit pe scenă, cântând „Cineva sa ne aducă țara înapoi“.

Notă: (P) – Publicitate