Măureni – în aşteptarea investitorului autentic şi a unei investiţii de 20 de milioane de euro

O veste bună, la început de iulie, pentru una dintre comunele judeţului nostru unde pe viitor se anunţă o investiţie importantă care va crea cel puţin 50 de locuri de muncă. Este vorba de Măureni, iar investitorul este recunoiscut pe piaţa românească atât pentru creşterea animalelor, cât şi pentru producţia de carne de porc.

Primarul comunei Măureni, Brian Filimon a oferit câteva amănunte despre investiţia preconizată în această comună: „Alături de domnul preşedinte al Consiliului judeţean, Silviu Hurduzeu, am avut o discuție foarte avansată cu un investitor străin pentru o investiție majoră de peste 20 milioane  euro în comunitatea noastră, mai exact în zona satului Soşdea! Sperăm ca acești pași importanți să se și concretizeze, deoarece vom avea undeva la 50 de angajați din zona noastră și beneficii la bugetul local“.

Preşedintele Hurduzeu mărturisea că instituţia pe care o conduce, el personal, încurajează orice investiţie ce ar putea să creeze locuri de muncă şi să contribuie la dezvoltarea unei comunităţi.

Comentarii