Primăria Reşiţa declară război rufelor puse la uscat şi covoarelor scuturate între blocuri

Administraţia publică reşiţeană şi-a propus să schimbe faţa municipiului, aducându-l mai aproape de cerinţele actuale. O intenţie lăudabilă, dar care întâmpină opoziţie din partea unora. De câteva zile, aceştia au lansat zvonul că primăria va intra cu buldozerul între blocuri, pentru desfiinţarea gardului viu din faţa imobilelor. Şi aceasta, doar că aşa vrea primarul Ioan Popa.

Daniel Călin, directorul Direcţiei pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local Reşiţa, spune cu totul altceva: „Vom interveni acolo unde vom avea lucrări cuprinse în planul nostru, dar nicidecum nu vom distruge gardurile aşa cum se aude. Este vorba de zonele situate la bulevard sau de locurile lăsate în paragină, aşa cum au fost Aleea Romaniţei, Aleea Gloria, iar în prezent, cea de pe Bulevardul Al. Ioan Cuza, de la intrare în Lunca Pomostului, dinspre Triaj. Şi nu facem acest lucru pentru că aşa vrea cineva din primărie, ci din mai multe motive. Pe de-o parte, acele grădiniţe au devenit inestetice, iar pe de altă parte, unii locatari, în special cei de la parter, s-au «împropietărit» peste noapte, transformându-le în depozite de obiecte ce prisosesc într-o locuinţă de bloc. Mai mult, nu le îngrijesc, iar dacă fac curăţenie, mizeria tot noi trebuie să o ridicăm. Cheltuim foarte multe resurse ca să păstrăm aceste garduri. Hai să dovedim că locuim, totuşi, la oraş şi că am intrat şi noi în Europa“, spune directorul D.I.R.P.

Potrivit afirmaţiilor lui Daniel Călin, în locul gardurilor primăria va planta arbuşti valoroşi şi va pune gazon, iar cu buldozerul se va intra anul acesta doar în locurile în care sunt întinse sârmele pentru uscat rufe şi bătut covoarele.