Secţia de Neurologie a Spitalului Judeţean Reşiţa va beneficia de modernizare în valoare de peste 400.000 de euro

În luna mai a acestui an, au fost semnate actele pentru un nou proiect transfrontalier, în care Secţia de Neurologie a Spitalului Judeţean din Reşiţa şi Spitalul de Neuro-Psihiatrie din Vârșeț devin parteneri.

„Acest al doilea proiect româno-sârb este demarat între Secţia de Neurologie a SJU Reşiţa şi Spitalul de Neuro-Psihiatrie din Vârşeţ, însă e de amploare mai mică decât cel pe Oncologie, a declarat recent Violeta Moroşoi, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa. Valoarea totală este de peste 478.000 de euro pentru partea română. Din suma respectivă ne-am gândit să achiziţionăm materiale şi echipamente, precum şi mobilier necesar pacienţilor internaţi pe secţiile noastre“.

De asemenea, în cadrul proiectului vor avea loc simpozioane şi mese rotunde având ca scop aprofundarea studiilor cu privire la demenţă și îmbătrânirea precoce a populaţiei.

Coordonatorul administrativ al proiectului, Silviu Tinca, spune că valoarea totală a proiectului este de 1.175.580 euro, din care SJU Reşiţa beneficiază de suma de 478.275 euro. Contribuţia publică este de 62.000 euro, iar contribuţia Consiliului Judeţean Caraş-Severinse ridică la 9.500 euro. Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni.

Comentarii