Sfârşit de săptămână cu proiecţie KineDok la UEM Reşiţa

Muzeul Cineastului Amator şi Universitatea „Eftimie Murgu“ ne oferă o nouă proiecţie de succes din cadrul programului de filme documentare KineDok. Este vorba de un film despre Rusia în perioada de tranziţie de la comunism la capitalism, a disputelor pentru putere din imperiu ce stătea să se destrame.

Vitaly Mansky este un cameraman care, la graniţa dintre milenii, a avut privilegiul de a fi în preajma preşedinţilor Rusiei, a jocurilor de putere la cel mai înalt nivel.

Având acces la culisele de unde se trăgeau sforile în Rusia post-comunistă, Mansky a reușit să capteze conversații, mărturii, amintiri și decepții ale ultimilor conducători din perioada de tranziție de la fosta URSS către democrație, Mihail Gorbaciov, Boris Elțîn și Vladimir Putin.

Câțiva ani mai târziu, cineastul se întoarce la materialul înregistrat atunci și revizitează imaginile, încercând să reconstituie tabloul instaurării lui Putin la conducerea uneia dintre cele mai mari puteri ale lumii. Documentarul e savuros, ne aduce față-n față cu figuri care au făcut și fac istorie, ne introduce în intimitatea lor și compune un discurs retrospectiv punctat de mici senzaționalisme individuale, cu personaje aflate la marginea dintre prietenie și trădare.

Festivaluri și premii: Karlovy Vary International Film Festival 2018, Toronto International Film Festival 2018, BFI London Film Festival 2018,  Ji.hlava International Documentary Film Festival 2018.

Proiecţia are loc duminică, 9 iunie, ora 20:30, la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, corp B, sala B 1. Intrarea este liberă!

Organizator naţional: Asociația One World Romania

Online: festival-oneworld.ro | kinedok.net

Parteneri: Institute of Documentary Film (Rep. Cehă), Filmtopia (Slovacia), Budoku (Ungaria), ReStart (Croația), Bergen International Film Festival (Norvegia), Activist 38 (Bulgaria), Centrul Național al Cinematografiei și UNHCR. With the support of Creative Europe – MEDIA Programme of the European Union.