Studenţii anului II, specializarea Electromecanică, se întreabă:„Cine face jocurile în Universitatea „Eftimie Murgu Reşiţa?“

Din chiar prima zi a anului universitar, studenţii anului II, specializarea Electromecanică, (EM), au făcut plângere la Judecătoria Reşiţa împotriva instituţiei în care învaţă, Universitatea Eftimie Murgu. Studenţii solicită judecătorilor să oblige pârâta, printr-o Ordonanţă preşedinţială, să renunţe la desfiinţarea specializării de Electromecanică din anul II, măsură luată prin Hotărârea Senatului UEMR nr. 156/ 25 septembrie 2019.

În plângerea către instanţă, studenţii arată că: „Hotărârea Senatului UEMR s-a făcut printr-un mesaj în formă electronică, studenţilor propunându-li-se transferarea la alte specializări – mecanică sau informatică industrială – în urma unor cereri ce trebuiau să le facă. De fapt, articolele invocate în Hotărârea Senatului au cu totul alt conţinut. Astfel, art. 292 din Legea 1/2011, spune că «Formaţiunile de studiu şi dimensiunile acestora (grupe, n.r.)se stabilesc de către senatele universitare cu respectarea standardelor de calitate, în concordanţă cu programul şi ciclul de studii , propuse de ARACIS şi stabilit de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Avem dubii serioase de propunerea ARACIS şi de aprobarea ministerului într-un timp atât de scurt».“

Studenţii mai spun că Hotărârea Senatului este inacceptabilă şi tardivă, pentru că în Legea Învăţământului se spune clar că astfel de decizii se iau cu cel puţin trei luni înainte de începerea anului universitar. Mai mult de atât, studenţii spun că li s-a încălcat dreptul la opinie şi că niciunul dintre ei nu vrea să treacă la altă specializare.

Conducerea Senatului susţine că la baza acestei Hotărâri stau argumente de natură economică, însă studenţii în cauză spun altceva: „Motivele economice invocate nu sunt reale deoarece universitatea a avut în vară şi în toamnă două cicluri de înscriere în anul I la secţia Electromecanică, deci, dacă nu ar exista finanţare nu ar avea rost să se facă acest lucru“.

Din ceea ce se discută în UEMR, se poate trage concluzia că studenţii anului II EM sunt victime colaterale ale unor dispute duse între conducerea universităţii şi cadrele didactice de la Facultatea de Inginerie şi Management, acestea din urmă militând pentru fuziunea fie a facultăţii, fie a universităţii cu alte unităţi de învăţământ din ţară. 

Comentarii