Tentativă de omor la Oţelul Roşu. Un tânăr a fost lovit cu o sticlă în zona gâtului

Ieri, 11 august, în jurul orei 23.10, poliţiştii din Oțelu Roșu au fost sesizaţi prin 112, cu privire la faptul că în centrul orașului este un scandal în desfășurare.

Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin spune că la faţa locului s-a stabilind faptul că un bărbat de 30 de ani, din Oțelu Roșu, ar fi fost lovit cu o sticlă în zona gâtului de un tânăr de 17 ani, din județul Satu Mare.

„Scandalul a fost aplanat imediat, iar victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, rămânând internată. Trei bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 28 de ani, implicați în eveniment, au fost încătușați și conduși la sediul poliției în vederea audierii și stabilirii împrejurărilor în care s-a comis fapta”, precizează Nicorici.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Comentarii