Unii la comemorat, alţii la pupat de moaşte

Pentru politicienii noştri, sfârşitul de săptămână a fost unul diversificat. Care n-au apucat să plece în vacanţă, s-au împărţit între mitingul de la Bucureşti şi pupatul moaştelor sub Turnul Chindiei din Târgovişte. Poporul, vorbesc de cei care s-au simţit în stare să înfrunte canicula, a mers şi cu unii, şi cu alţii, în speranţa că peste România se va abate, după seceta din această vară, prosperitatea şi înţelegerea. E o speranţă care dăinuie de 30 de ani, dar de fiecare dată dezamăgirea se aşează cu ei la masă.

Să o luăm cu începutul. Mitingul din Bucureşti, menit să comemoreze cele întâmplate în urmă cu un an, anunţa o participare de cel puţin 100.000 de oameni. După unii, chiar 250.000. Până la urmă, organizatorii s-au mulţumit cu vreo 25.000 de oameni veniţi de pretutindeni, şi nu doar din străinătate cum se înţelesese la un moment dat. Un fiasco, s-au grăbit pesediştii să jubileze când au văzut atât de puţini oameni. Un succes, au susţinut cei adunaţi în stradă, protestând paşnic, faţă în faţă cu aceeaşi Jandarmerie care cu un an în urmă băgase în sperieţi democraţia noastră.

Politicienii Opoziţiei nu au scăpat prilejul de a fi în mijlocul protestatarilor, mulţumindu-le pentreu prezenţa lor şi promiţându-le una, alta, semn că, deşi e doar luna august, campania pentru alegerea preşedintelui a şi început. Apropos de aceasta, coincidenţă sau nu, liberalii au dat startul campaniei de strângere a semnăturilor pentru susţinerea candidatului, în timp ce preşedintele, cu „imparţialitatea-i“ cunoscută, a „şters“ pe jos cu PSD şi Viorica Dăncilă.

Aceasta din urmă a preferat să meargă cu Mihai Fifor, Rovana Plumb, Cuc şi alţi miniştri la pupat de moaşte la Catedrala Metropolitană din Târgovişte. Deşi era duminică şi acţiunea se anunţa una privată, guvernanţii au venit încadraţi de jandarmi că, deh, îi iubeşte poporul, nimic de zis, dar dacă s-ar fi găsit vreunul să împroşte cu vorbe grele în aleşii noştri? Şi-a făcut Viorica cruce cu două mâini şi a pupat racla şi pentru Iohannis şi nemţii lui, cei care nu obişnuiesc să pupe poala popii, rugându-se la icoana făcătoare de minuni pentru alegerile din toamnă.

Chiar dacă nu au spus-o, şi unii, şi alţii cred că au ieşit câştigaţi din acest sfârşit de săptămâni. Cât priveşte poporul, la care se fac timiteri fierbinţi din patru în patru ani, vorbim altădată.

Comentarii