Valeria Schelean-Şomfelean, despre Dăncilă: „Ne-a «servit» un discurs frumos, fără nici cea mai mică intenție să schimbe lucrurile”

Valeria Schelean-Şomfelean a reacţionat dur după discursul de ieri al primului-ministru Dăncilă, în ceea ce priveşte cazul de la Caracal. Aceasta susţine că Viorica Dăncilă „a descoperit, doar datorită Alexandrei, cam câtă putere îi conferă funcția deținută”.

Deputata PNL de Caraş-Severin mai spune că primul ministru timp de mai bine de un an și jumătate de mandat, a tolerat disfuncționalitățile acestor instituții, deși stătea în puterea domniei sale să le reformeze. Mai mult decât atât, Valeria Schelean-Şomfelean a declarat că „în realitate, ne-a „servit” un discurs frumos, fără nici cea mai mică intenție să schimbe lucrurile, atât timp cât PSD nu acceptă propunerea PNL de convocare a unei sesiuni extraordinare pentru a discuta și vota modificările legislative ce reclamă urgență!”

Comentarii