Parlamentul ca un balaur!

De: 
MATEI MIRCIOANE
24 aprilie 2015 - 09.20

Matei Mircioane Se spune că lumea a fost făcută din cuvânt, chestie foarte tare, din perspectivă metaforică, fiindcă reflectă puterea cuvântului, a cuvântului scris, înregistrat sau interceptat prin mijloace specifice. În acest ultim caz, puterea cuvântului se poate întoarce chiar împotriva celui care l-a rostit.

E tare cuvântul, fiindcă, împreună cu cifrele, reprezintă materia primă pentru edificarea lumii în interiorul căreia trăim noi, oamenii. Dar, am avut adesea impresia că din cuvânt sau prin înşiruiri de cuvinte se construiesc lumi paralele faţă de realitate, adică lumi false. Şi nu mă refer aici la literatură, ci la domenii cu pretenţii de ştiinţe. Cum ar fi de exemplu, domeniul politic, domeniul legislativ, domeniul juridic şi altele.

Zilele trecute, am văzut noi, consumatorii de presă, că Senatul a respins cererea procurorilor de arestare preventivă a senatorului Dan Şova. Dar, majoritatea senatorilor prezenţi atunci, la acea şedinţă, au votat pentru permiterea arestării. Numai că în regulamentul Senatului prevede că o hotărâre de acest fel se ia cu majoritatea senatorilor care alcătuiesc Senatul. Mulţi senatori au lipsit, astfel că nu s-a întrunit majoritatea cerută de regulament. Pe de altă parte, Constituţia spune că e suficientă majoritatea senatorilor prezenţi la vot. Curtea Constituţională a fost sesizată şi a decis că regulamentul Senatului este neconstituţional, deci, interpretarea dată votului senatorilor a fost greşită. Aşa, şi toată lumea a fost de acord! Într-o lume normală, a unor oameni cu bun simţ şi cu simţul realităţii, după părerea mea, în baza deciziei Curţii Constituţionale, se făcea corectura necesară la hotărârea Senatului şi se publica în Monitorul Oficial în forma corectată, conformă cu Constituţia. Aşa judecă un om normal. Dar, nu! Omul normal e omul simplu, neînvăţat cu subtilităţi procedurale! Deci, ce-a făcut Senatul, obligat de lege şi de Curte?! A publicat în Monitorul Oficial hotărârea greşită. Că, zice, noi asta aveam, asta publicam! Acum, Senatul e blocat în problemă, că nu ştie ce să facă. Curtea Constituţională şi-a făcut treaba, dar problema e tot în acelaşi stadiu. Şi se vorbeşte de reluarea procedurii de vot. Sau de încă o sesizare la Curtea Constituţională, care să conteste hotărârea publicată în Monitorul oficial... Bla, bla, bla, nu o mai lungesc, pentru că numai mă enervez, ba chiar mă şi plictisesc, deoarece simt că am alunecat într-o lume paralelă, într-o lume falsă, în care se mişcă un balaur uriaş, bolnav, urât şi legislativ.

Copyright © 2010-2015, Argument, ISSN 2457–1067. Toate drepturile rezervate. | Citeste Termenii si conditiile. | Realizat si intretinut de LIDER DESIGN.
Powered by Morgan&Men SEO Consulting - Widget