Alarmant! Într-un singur an, numărul șoferilor consumatori de droguri a crescut de 11 ori!

Consumul drogurilor de tot felul a devenit un fenomen în Caraș-Severin, mai ales în rândul tinerilor, elevi de liceu. Deși situația se știe la nivelul instituțiilor cu atribuții în acest sens, măsurile întârzie să apară.

Spre exemplu, polițiștii cărășeni au constatat pe parcursul primelor 11 luni ale anului 2019, 33 de infracțiuni de conducerea a unui vehicul pe drumurile publice sub influența unor substanțe psihoactive, comparativ cu anul 2018, cand au consemnat doar trei astfel de infracțiuni.

De asemenea, a crescut și numărul infracțiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului, 235 în primele 11 luni anului în curs, față de 184 în primele 11 luni ale anului trecut.

În această săptămână, poliţiştii rutieri vor acționa, la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru reducerea victimizării din accidente rutiere, prin combaterea evenimentelor rutiere, produse pe fondul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive.

Acţiunea de prevenire a accidentelor rutiere face parte din calendarul de activități al poliţiilor rutiere europene TISPOL, pentru anul 2019 și se desfășoară simultan pe teritoriul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.