Biblioteca Județeană ,,Paul Iorgovici” şi-a desemnat câştigătorii

Cea de a VI-a ediţie a concursului național de lectură ,,Bătălia cărților”, organizat de Biblioteca Județeană ,,Paul Iorgovici” Caraș-Severin, s-a încheiat cu succes cu desemnarea celor mai fideli cititori. Clara Constantin, directorul bibliotecii spune că la ediția din acest an, au citit cele 10 cărți propuse în concurs si au participat la dezbaterea ,,Convinge-mă să citesc” următoarele eleve: Alexandra Maria Bako, Școala Gimnazială nr. 2 Reșița, Mihaela Rebeca Luchian, Școala Gimnazială nr. 7 Reșița, Gabriela Roberta Luchian, Școala Gimnazială nr. 7 Reșița, Georgiana Maia Mihăilescu, Școala Gimnazială nr. 2 Reșița şi Anastasia Tincu, Școala Gimnazială nr. 2 Reșița.

„În cadrul dezbaterii ”Convinge-mă să citesc!”, finaliştii au prezentat şi susținut cartea preferată, de asemenea au răspuns la întrebări pe marginea celor 10 cărți propuse în concurs. Titlul de Cititorul anului 2019 a fost obținut, la finalul dezbaterii, de Anastasia Tincu, care a prezentat cel mai argumentat cartea preferată şi s-a remarcat prin răspunsurile la întrebările din cărțile citite. Premiul pentru Cea mai bună fișă de lectură i-a revenit Mariei-Alexandra Bako. ”, a mai adăugat Clara Constantin.

Juriul a fost format din reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, ai Librăriei ,,Semn de Carte” Reșița și ai Bibliotecii Județene ,,Paul Iorgovici” Caraș-Severin. Finaliștilor concursului le-au fost acordate diplome, cărți, produse promoționale personalizate, iar Cititorul anului a câștigat în plus, o tabletă și posibilitatea de a participa la finala care se va organiza la începutul anului viitor la nivel național.

,,Bătălia cărților” este un proiect iniţiat de Biblioteca Judeţeană Cluj, cu susţinerea Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România sub deviza ”Lectura te face învingător!”, la care participă biblioteci din ţară şi Republica Moldova.