Borcean contra Borcean la Caransebeş!

Ca urmare a difuzării, miercuri, de către Kanal D, a unui reportaj în care Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş era prezentat în culori sumbre, joi, primarul Felix Borcean a susţinut o conferinţă de presă alături de managerul unităţii medicale, Octavian Dena, directorul medical Bhupinder Singh şi directorul economic.

Edilul a recunoscut că imaginile apărute la televiziune sunt reale, însă a acuzat tendenţiozitatea cu care au fost prezentate, el venind cu o serie de precizări în care explică faptul că lucrurile nu stau chiar aşa la Caransebeş. Felix Borcean a vorbit despre centrala termică, despre datoriile de 10 milioane de lei ale spitalului, care nu sunt de ieri, de azi, despre faptul că în farmacia spitalului există medicamente şi despre investiţiile care s-au făcut aici în mandatul său.

Octavian Dena a lămurit şi el unele aspecte legate de achiziţionarea medicamentelor, afirmând însă că cel mai grav lucru prezentat în reportaj este acuzaţia adusă de un pacient al spitalului, care a declarat că a plătit 600 de euro mită pentru o operaţie la picior, fără a preciza însă numele doctorului care i-a efectuat-o. De asemenea, Felix Borcean a mai spus că principala cauză a scandalului iscat în jurul spitalului este legată de faptul că dr. Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România, „aruncă fumigene, după care pleacă la Bucureşti”.

Edilul a mai declarat că Gheorghe Borcean nu este de acord, de fapt, cu internalizarea ambulatoriului privat care funcţionează în spital şi care este creaţia lui, fapt pentru care a trimis un comunicat la postul Radio Reşiţa, unde prezenta în mod de-a dreptul apocaliptic situaţia din spitalul caransebeşean. Vom reveni cu amănunte.