Dan Sârbu, despre PNȚCD și PSD: „Nu toți agreează o astfel de alianță, dar unii fără alții nu se poate!“

Liderii PSD și PNȚCD Caraș-Severin au organizat astăzi o conferință de presă comună, lucru inimaginabil în urmă cu 30 de ani, pe vremea lui Ion Iliescu și Corneliu Coposu. Tema conferinței a fost legată de alegerile de duminică, țărăniștii lui Aurelian Pavelescu mărturisind sprijinul pentru alegerea Vioricăi Dăncilă ca președinte al României.

Dan Sârbu, liderul țărăniștilor cărășeni, a explicat cum s-a ajuns la o astfel de formula politică care pe viitor se poate transforma într-o alianță.

„Este o hotărâre luată la nivel central de conducerile celor două partide. De altfel Pavelescu trebuia să fie astăzi la Reșița, dar, din motive politice, a rămas la București să se întâlnească cu reprezentanții celorlalte partide care o susțin duminică pe doamna Dăncilă. Hotărârea nu a fost luată dintr-odată, ci a existat o discuție în partid de vreo trei ani încoace. Nevoia de revenire a creștin-democrației, a Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat  pe scena politică mare e foarte importantă. În urmă cu câteva luni s-a stabilit să trecem lături de social-democrați  în susținerea demersurilor politice pe care aceștia le fac, și a fost primul pas  la europarlamentare. Bineînțeles,  noi continuăm să o susținem pe Viorica Dăncilă, de data aceasta la prezidențiale. Noi nu putem fi de acord cu o Europă reprezentantă doar la Bruxelles, ci cu principiile fundamentale ale UE stabilite de Robert Schuman și Konrad Adenauer, adică Europa trebuie să fie o Europă a națiunilor. PSD este singurul partid care a luat măsuri pentru popor, pentru națiune,și chiar a intrat în «conflict» cu organismele de la Bruxelles, este PSD. E clar că nu toată lumea agreează o astfel de alianță, dar unii fără alții nu se poate!“, a mărturisit Dan Sârbu.

La rândul său, Luminița Jivan, șefa social-democraților spune că PSD consideră că e bine să fie alături de PNȚCD cu care, probabil, se va face și o alianță în perspectiva viitoarelor alegeri. În plus, ea a transmis un mesaj susținătorilor și simpatizanților PSD în perspectiva votului de duminică.

„Îi rog și îi îndemn pe cărășeni ca duminică viitoare, când vom stabili clar cine va fi președintele României pentru următorii cinci ani, să-i pună în balanță cei doi candidați. Sunt foarte multe motive pentru care candidatul PNL nu merită să rămână încă cinci ani la Cotroceni. Aș dori din tot sufletul să conștientizeze că ura și discursul plin de violență nu își mai au rostul printre noi. Discursul domnului candidat al PNL, Iohannis e plin de ură și de violență. Am văzut o așa-zisă dezbatere a lui Iohannis și o discuție deschisă a doamnei Dăncilă. S-a văzut cine merită să fie președintele României în următorii cinci ani. Sunt sigură că românii s-au întrebat ce a realizat Iohannis pentru România și ce a realizat Viorica Dăncilă. Românii nu mai pot fi păcăliți“, a concluzionat lidera PSD Caraș-Severin.