Doctorului Borcean i se cere să demisioneze de la șefia Colegiului Medicilor

În urma comunicatului de presă în care își exprima susținerea pentru Mircea Beuran, ca urmare a gravului incident în care o pacientă a luat foc pe masa de operații, doctorului caransebeșean, Gheorghe Borcean, i se cere demisia din fruntea Colegiului Medicilor din România.

Solicitarea vine din partea medicului chirurg Dan Grigorescu, șeful Secției de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Brașov, unul dintre cei mai cunoscuți medici plasticieni din România, care a reușit să doteze secția, înființată după Colectiv, cu fonduri din sponsorizări.

„E normal ca o instituție colegială (și, implicit, toți membrii ei!) să fie implicată într-o situație controversată, doar pentru ca președintele ei să-și sprijine oficial un prieten? Nu e! Indiferent cât de nedrepte ar fi niște acuzații, el (Borcean) putea să îl mângâie pe creștet cât de mult dorea pe colegul simpatizat, însă doar în mediu privat. Instituțional, în schimb, Borcean trebuia să se comporte nu doar echidistant, ci (chiar mai mult!) distant în raport cu o situație care, vrând-nevrând, ajungea să fie analizată/judecată și de către Colegiul Medicilor. Păi cum să mai aibă și cea mai mică urmă de credibilitate concluziile rezultate dintr-o astfel de anchetă, mai ales dacă, pozitive fiind față de cel acuzat, ar confirma poziția exprimată «a priori» de către șeful Colegiului? Iată, așadar, că reacția explozivă a domnului Borcean (explicabilă fie individual doar din iubire ne/condiționată față de un coleg, fie medical în contextul unei anumite vârste vasculare), îi aduce prejudicii chiar celui căruia ar fi trebuit să-i folosească!”, se întreabă medical brașovean citat de HotNews.

Dan Grigorescu precizează că, în cazul în care Gheorghe Borcean nu va demisiona, îi va „interzice“ acestuia să-l mai reprezinte de acum încolo.

Foto: Capital