Fără speranţă

Cea mai veche și importantă organizație umanitară mondială, Crucea Roșie, are, în România, probleme. Nici nu se putea altfel! Statul român, nu doar că nu sprijină organizația, dar o și faultează ori de cite ori are ocazia. Cel mai recent exemplu îl reprezintă golirea conturilor pentru plata taxelor vamale pe 2018, deşi, conform legii, CR este scutită total de taxe! Numai la nivelul județului nostru, sumele aferente taxelor vamale se ridică la 200 de milioane lei vechi. Pînă se judecă, pînă se pronunță instanța, pînă statul român restituie banii, trec vreo doi ani! Din acest motiv, statul pedepsește hoții de buzunare. Pur și simplu, nu suportă concurența!

Crucea Roșie din România este SINGURA DIN EUROPA care nu primește sprijin de la stat! Nu salarii, nu achiziții de material, dotări elementare etc. Am avut contacte cu Crucea Roșie din Italia, pe parcursul misiunilor mele în Iraq. CR italiană se află sub patronajul Ministerului Apărării și al Ministerului de Finanțe. Are în dotare de la camioane de transport, la elicoptere și chiar vapoare! Nu am pretenția ca statul român să doteze Crucea Roșie cu camioane sau elicoptere. Furia dezlănțuită împotriva elicopterelor și ambulanțelor SMURD este suficientă pentru nivelul de suportabilitate al unei societăți normale. Dar măcar salariile și dotările de bază să fie asigurate pentru o organizație care este solicitată activ în caz de dezastre și Doamne ferește!

Luînd în considerare contextul economic actual din România, Crucea Roșie Română acoperă mai întîi nevoile de bază ale populației vulnerabile, respectiv hrana, îmbrăcăminte și produse de igienă. În România imposturii și a desfrîului politic scabros și deșănțat, vulgar, peste 200.000 de copii români merg la culcare flămînzi. Conform statisticilor, 52,2% dintre copiii din România trăiesc în risc de sărăcie și excluziune socială, 29% dintre copiii români suferă de privațiuni materiale severe, sute de mii de copii trăiesc în fiecare zi cu senzația de foame continuă și își ignoră stomacul gol în timpul orelor de curs! Pentru copiii defavorizați, normalitatea înseamnă altceva decît lupta pentru putere. Pentru ei, normalitatea înseamnă să se culce flămînzi! Să învețe sau să citească în întuneric. Să se joace fără jucării. Să aibă o altfel de copilărie… Crucea Roșie Română a pus bazele a patru centre de zi – numite centre E.G.A.L. în cele mai sărace zone din țară: Babadag, Botoșani, Craiova și Lupeni. E.G.A.L. înseamnă Educație, Generozitate, Abilități și Libertate pentru copiii care au nevoie de șanse egale la o viață normală.

Nu m-aș mira să fie impozitate pentru că, nu-i așa, educația nu mai e o prioritate! Și nici asistența socială, chiar dacă aceasta este realizată de Biserică sau cea mai veche organizație mondială. La 4 iulie 1876, a luat fiinţă Societatea Crucea Roşie din România! Printre semnatarii actului de înfiinţare se regăsesc importante personalităţi ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr. G. Cantacuzino şi dr. Carol Davila. La nici trei săptămîni de la înfiinţare, în 20 iulie 1876, prima ambulanţă a Crucii Roşii Române a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc, la sud de Dunăre. În anii 1877-1878, în timpul Războiului de Independenţă, Crucea Roşie Română (CRR) a intervenit cu personal sanitar, ambulanţe şi trenuri sanitare în sprijinul trupelor de campanie. Între anii 1888 şi 1892, Societatea şi-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregătirea surorilor de caritate. În 1891 s-a înfiinţat şcoala permanentă pentru infirmiere, iar un an mai tîrziu s-a înfiinţat un spital-şcoală cu 10 paturi. În 1913, în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic, personalul Spitalului Mobil al Crucii Roşii Române a acordat asistenţă militarilor bolnavi de holeră pe teritoriul statului bulgar. În timpul Primului Război Mondial, misiunea Crucii Roşii a fost aceea de a completa serviciul militar al armatei prin organizarea a 58 de spitale în Bucureşti şi în ţară. În cel de-Al Doilea Război Mondial, peste 2.750 de surori voluntare de Cruce Roşie şi 2.430 de auxiliare sanitare ale Crucii Roşii au muncit pe front şi în spital şi au fost organizate şase spitale de campanie, 16 spitale de zonă interioară, 55 de cantine de gară şi 40 de infirmerii.

Dar toți acești ani de istorie glorioasă pălesc în fața greutăților actuale generate, culmea, de un stat prosper, comparativ cu etapele istorice traversate. Nu trag speranțe să se schimbe ceva, am scris-o și eu, așa, să mă răcoresc! La mulți ani, România!