Incendiu la o gospodărie din Maciova, unde intervin trei echipaje de pompieri militari

Un incendiu a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă 112, iar echipaje de pompieri militari au plecat spre Maciova, locaţia indicată. Magdalena Tocmelea, din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin spune că intervin trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebes.

„Incendiul a fost localizat la nivelul unei încăperi unde ardeau mobilier şi materiale textile, împiedicându-se astfel propagarea. Pentru evitarea producerii unei situaţii mai grave, pompierii militari au evacuat o butelie din gospodărie”, a mai spus Tocmelea.

Comentarii