Incendiu pe Bulevardul Republicii din Reşiţa! Din cauza fumului dens locatarii au fost evacuaţi

În urmă cu câteva momente, un incendiu s-a produs la un apartament de la etajul nouă al blocului A2 de pe Bulevardul Republicii din Reşiţa. La faţa locului intervin pompierii militari cu şase autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară mecanică, două autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi un echipaj SMURD.

Pompierii spun că incendiul se manifestă cu degajare mare de fum, fapt ce a dus la evacuarea locatarilor. Din apartamentul cu pricina a fost evacuată o persoană în stare de conştienţă şi a fost preluată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.