Întrebări de început de an

De aproape o săptămână, am trecut în 2020. Un an extrem de important din punct de vedere politic, cu două rânduri de alegeri: locale, în primăvară, și parlamentare la toamnă. Aceasta, în cazul în care nu vom avea parte de „anticipate“. O variantă la care liberalii, dar mai ales useriștii, se gândesc intens, pornind de la zicala „Bate fierul cât e cald“, sperând, ca la box, ca pesediștii să fie făcuți KO, după ce în toamnă au fost numărați în picioare la căderea Guvernului Dăncilă și la câștigarea alegerilor prezidențiale de către Klaus Iohannis.

Dincolo de ce se va decide în această privință, să vedem ce se va întâmpla la alegerile din luna mai, dacă ele vor fi în două tururi cum iarăși vor useriștii, ori rămânem la varianta primarului ales din primul tur. La prima vedere, PSD pare să se afle în pole position, prin numărul mare de primari pe care îi avea la momentul anunțării rezultatelor din 2016: 1.677, față de 1.081 trecuți în dreptul liberalilor, în sensul că aceștia, chiar dacă se găsesc în Opoziție, taie și spânzură în localitățile pe care le conduc. La o analiză mai atentă, adunând la scorul liberalilor și mandatele celorlalte formațiuni, 312 în total, constatăm că diferența dintre PSD și restul partidelor se strânge mult, ca să nu mai vorbim că nu puțini primari  pesediști vor candida în vară pentru formațiunile aflate la Putere și care vor promite exact ce a promis PSD de opt ani încoace. Să nu credeți că o fac pentru binele comunității. Nu, o fac să mai câștige un mandat. Unul care să se adauge la celelalte în care cei mai mulți nu au făcut mai nimic pentru satele și orașele pe care le păstoresc.

Dar nu numărul primarilor pesediști care vor schimba macazul în primăvară și vor candida din partea PNL mă interesează acum. Ci altceva mă roade acum și anume, acești primari dacă vor trece puntea la ceilalți scapă de apelativele avute la PSD de hoți și împuțiți? Și, dacă nu, ciuma roșie  va deveni, pe ici, pe colo în părțile ei esențiale, ciuma galbenă?

Am întrebat doar, n-am dat cu parul!