La Caransebeş, „liberalii şi-au făcut-o cu mâna lor”

În cadrul unei recente conferinţe de presă susţinute la sediul organizaţiei din Caransebeş a PSD, liderul grupului social-democrat din Consiliul local, Florin Bogdea, a vorbit şi despre faptul că partidul său şi-a dorit mereu preluarea primăriei municipiului.

„Asta ne-o dorim şi pentru 2020. Candidatul va fi stabilit în urma unor sondaje, care vor avea loc după alegerile europarlamentare. Cu siguranţă vom veni cu un candidat bun, pe care să-l voteze cetăţenii municipiului Caransebeş”, a spus Florin Bogdea.

Referitor la noile raporturi de forţe din Consiliul local, acolo unde doi membri ai PNL – Toma Tămăşilă şi Ioan Pop – au fost excluşi din organizaţia locală, deoarece au votat cu social-democraţii câteva proiecte de hotărâre, astfel încât, în prezent, PSD are nouă consilieri, iar liberalii au rămas cu opt, Florin Bogdea a spus că nu ştie cât va dura această stare de lucruri. „Nu pot să mă pronunţ, atâta timp cât nu ştiu care e situaţia la liberali, nu putem vorbi până nu vedem documentele, trebuie să vedem dacă cei doi consilieri au făcut contestaţie, să vedem ce zice prefectura…”, a afirmat Florin Bogdea.

Prezent şi el la conferinţa de presă, Valentin Dascălu a fost mult mai tranşant: „Vom avea majoritate în Consiliul local până la sfârşit, până în 2020. Să vedem ce ne permite legea. Ce va fi legal, vom face. Nu e niciun fel de secret. Atâta timp cât ne permite legea, nu îi vom valida pe următorii consilieri propuşi de PNL şi nu vom fi de acord nici ca cei doi să plece din consiliu. Dacă legea ne permite să-i ţinem trei luni aşa, atunci trei luni îi vom ţine! Nouă ne convine situaţia, şi-au făcut-o singuri”.

Rămâne de văzut ce se va mai întâmpla la Caransebeş, deoarece liberalii au convocat pentru miercuri, 20 martie, o şedinţă extraordinară de Consiliu local pentru validarea mandatelor de consilieri ale lui Alexandru Stănescu şi Ciprian Brancu, supleanţi pe lista de candidaţi a PNL la alegerile locale din 5 iunie 2016.