La Caransebeş, PSD face legea la Transal. Soarta directorului Chimigeriu se va decide după revenirea din concediul medical

În conferinţa de presă organizată la sediul PSD de membrii Consiliului de Administraţie al SC Transal Urbis SRL Caransebeş, Florin Bogdea, care este şi consilier local, a ţinut să puncteze câteva aspecte legate de activitatea de la această societate comercială din subordinea Consiliului local, despre care până acum nu s-au spus multe lucruri, pe considerentul că liberalii au fost majoritari în CA.

La fel ca şi primarul Felix Borcean, Bogdea a declarat că Transal-ul este o «sită» prin care se scurge ceva. Dar mai crede că Transal Urbis este o societate care ar putea fi pe profit, mai ales pe partea cu gunoiul. Acest lucru înseamnă ca acele maşini care pleacă cu gunoi să fie cântărite, înseamnă ca societăţile care generează deşeuri în municipiul Caransebeş să plătească cantitatea reală de gunoi, nu contracte preferenţiale şi aşa mai departe.

În opinia consilierului local, PSD îşi asumă responsabilitatea la Transal, să rentabilizeze această societate. „Asta ne dorim. Iar în cazul în care un management numit de noi nu va reuşi acest lucru, cu siguranţă noi vom veni cu propunerea de desfiinţare a Transal-ului şi trecerea imediată la Serviciul Public de Întreţinere şi Reabilitare, în subordinea directă a primarului, astfel încât să se reducă mult cheltuielile, să nu mai ţinem atât de mulţi angajaţi TESA, dacă, repet, nu reuşim rentabilizarea societăţii”, a mai spus Florin Bogdea.

Liderul social-democraţilor din Consiliul local nu a dorit să avanseze încă un nume care să-l înlocuiască pe Ovidiu Chimigeriu, afirmând că, pentru început, va avea loc o discuţie cu acesta, după revenirea din concediul medical, însă va anunţa public în momentul în care se va lua o hotărâre în acest sens. În plus, a mai spus Florin Bogdea, va avea o discuţie şi cu primarul Felix Borcean, de părerea căruia se va ţine cont în numirea noului director al SC Transal Urbis.

Referitor la numirea ca director-adjunct a lui Mihai Minea şi, apoi, ca eventual director plin al societăţii, Florin Bogdea a declarat că aceasta nu a fost condiţionată de trecerea actualului şef al Serviciului colectare la PSD.