Marcel Vela: „Obiectivul nostru este să aducem normalitatea în activitatea guvernamentală“

Prezent sâmbătă dimineață la Reșița, ministrul de Interne Marcel Vela s-a întâlnit cu presa, ocazie cu care a expus o sinteză a măsurilor luate de Guvernul Orban în prima lună de la investire. În opinia sa, măsurile au avut un impact important în tot ceea ce se întâmplă la nivelul României, de la viața publică până la viața personală a cetățenilor. O sinteză succintă, de 45 de minute, care s-a referit nu doar la activitatea în ansamblu a guvernului, ci chiar și a unor ministere.

„Dincolo de faptul că ne-am asumat această guvernare, am avut curajul să ne implicăm într-un moment în care nu a fost ușor, nici simplu, putem spune că am acționat responsabil și eficient pentru a remedia cât mai mult din problemele economice, sociale domeniile justiției, pe politică externă, pe politică internă lăsate de vechea guvernare PSD“, a mărturisit ministrul.

Vorbind de ce va face guvernul în viitor, Marcel Vela a spus:  „Obiectivul nostru este să aducem normalitatea în activitatea guvernamentală și să cunoaștem nivelul de așteptare al românilor, pentru că întreaga echipă guvernamentală condusă de Ludovic Orban este preocupată să arate lumii că suntem un guvern performant, care face treabă, mult mai multă treabă decât celelalte guverne pe care le-a avut România până acum. Am lucrat în mai multe planuri, în mai multe domenii pentru a îndrepta lucruri și a lua măsuri utile pe viitor. Nu vreau să spun lucruri grave despre  fosta guvernarea și greaua moștenire, dar vreau să reținem următoarele lucruri: rata inflației a urcat la 3,8% în luna noiembrie, când moi am ajuns la guvernare era aproape de 4%, deficit de peste 4% pentru 2019, peste ținta asumată de PSD la începutul anului. Pentru 2020 ne asumăm deficitul la 3,6%, să-l scădem față de cât este în prezent, nu să-l creștem“.