Noua metodă de înşelătorie, „cadoul”, a lăsat un bătrân fără economii

Una dintre cele mai noi metode de înşelătorie, denumită „cadoul” a făcut ieri, 11 noiembrie, o victimă. Un bărbat de 80 de ani, din Reşiţa, a rămas fără economii, după ce a dat crezare unui grup de persoane străine. Victima ar fi fost abordată pe stradă, în zona Centrul Civic, de doi bărbați, care sub pretextul că fac parte dintr-o organizație religioasă cu scop caritabil, trebuie să-i înmâneze mai multe cadouri fiului său.

Apoi ar fi plecat toți trei cu un autoturism condus de unul dintre bănuiți, la domiciliul bărbatului de 80 de ani, unde i-ar fi lăsat mai multe cutii conținând diferite produse, în schimbul cărora i-ar fi solicitat suma de 2.300 de lei, pe care acesta ar fi plătit-o.

„După primirea sesizării, polițiștii au procedat la efectuarea de verificări, în scurt timp fiind identificată una dintre cele două persoane bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat de 30 de ani, din Oradea. În cauză, se continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei, recuperării prejudiciului și tragerii la răspundere penală a autorilor”, spune Alina Boieru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.

Mare atenţie cui daţi crezare
Poliţiştii recomandă ca cetăţenii să fie foarte atenţi şi să nu cadă pradă escrocilor care apelează la cele mai diverse metode şi scenarii pentru a-i înşela pe oamenii de bună credinţă, aceştia produc în continuare victime, cum este și cazul prezentat anterior.

Pornind de la această realitate, pentru a nu deveni victime ale acestui mod de înșelăciune, fără a exclude însă diferite alte „metode” pe care le folosesc escrocii, polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, recomandă cetățenilor să țină cont de câteva sfaturi: manifestaţi prudenţă şi deveniţi suspicioşi atunci când sunteţi abordaţi de persoane necunoscute care invocă diverse pretexte pentru a vă determina să le înmânaţi diverse sume de bani.

Nu daţi dovadă de credulitate atunci când persoane necunoscute vă solicită sume de bani, în numele unui membru al familiei (soţ, fiu, fiică etc.) pentru rezolvarea unei probleme grave ce nu suportă amânare. Fiţi suspicioşi atunci când vă sunt prezentate scenarii fictive însă aparent, dramatice şi nu cedaţi argumentelor afective folosite de escroci. Ideal ar fi să nu aveţi nici un fel de comunicare cu escrocii: cu cât staţi mai mult de vorbă cu ei, cu atât creşte riscul de a fi înşelaţi!