„Panorama presei din Caraș-Severin“, apariție editorială de înaltă ținută. Autor: Gheorghe Jurma

În urmă cu două zile, marți, 26 noiembrie, Secția Germană a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici“ a găzduit un eveniment editorial de excepție pentru spatiul cultural al Banatului de Munte. Este vorba de lansarea unei cărți de referință de acum înainte în ceea ce privește jurnalismul cărășean. „Panorama presei din Caraș-Severin“, antologie semnată de „omul-instituție“, Gheorghe Jurma, așa cum este considerat ziaristul, scriitorul și critical literar.

După „Istoria presei din Banat“, 1932 a lui Aurel Cosma jr. și al volumului „Presa și viața literară din Caraș-Severin“, din 1978, apare această antologie remarcabilă. Cartea cuprinde mai multe secțiuni, presa din Caraș-Severin fiind tratată din variate unghiuri de vedere, cu un accent pe portrete de ziariști care au fost de-a lungul anilor și care prin ceea ce fac astăzi contribuie la istoria presei locale, dar nu numai.

Referindu-se la acest moment editorial, onorat de mulți dintre cei care au contribuit la dezvoltarea presei cărășene, Gheorghe Jurma a mărturisit:

„După multe ezitări și permanente adăugiri, completări și adnotări , care au durat ani de zile, am reușit să realizez prima formă a cărții pe care o lansăm acum, «Panorama presei din Caraș-Severin». Ea are la bază o carte mai veche, din 1978, și era cazul ca după 40 de ani să revăd materialul, să-l îmbogățesc și să-l aduc la zi.

Este o panorama, în sensul că în interiorul ei s-ar găsi o istorie a presei din spațiul Caraș-Severinului., dar și diverse analize pe teme, de la politică la economie și istorie, precum și un capitol dedicate ziariștilor din Caraș-Severin, cei care realizează ziare, activități în spațiul radioului, televiziunii și, mai nou, online-ului.

Este o carte, cumva, în premieră, eu sper să-i fi supărat pe unii care sunt și, mai ales, pe alții care nu sunt în carte și să primesc în continuare informații, sugestii, observații care să îmbunătățească această carte“.

Acțiunea de marți s-a desfășurat în cadrul proiectului derulat de-a lungul întregului an „30 de ani de jurnalism liber în Banatul Montan“