Peste 160 de amenzi date de poliţiştii cărăşeni celor care au tăiat ilegal lemn

Poliţiştii cărăşeni, în colaborare cu alte instituţii cu atribuţii în ceea ce priveşte domeniul forestier, au aplicat de la începutul anului şi până în septembrie, 164 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 223.000 lei și au fost ridicați în vederea confiscării peste 383 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 96.000 lei, precum și alte bunuri.

Alina Boieru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin a precizat că „acțiunile au avut drept obiectiv principal păstrarea integrităţii fondului forestier naţional prin prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri, respectiv descoperirea şi incriminarea faptelor ilegale asociate din circulaţia, exploatarea, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialului lemnos”.

În cadrul acțiunilor au fost verificate peste 1.600 de mijloace de transport încărcate cu material lemnos, 11 exploatări forestiere, instalații de debitat, depozite, ocoale silvice, târguri, piețe și oboare.

Au fost ridicate în vederea confiscării şi 13 instrumente folosite la tăierea materialului lemnos, patru autovehicule folosite la transportul acestuia, un atelaj hipo, precum și alte bunuri, iar în cazul a 37 de persoane se continuă urmărirea penală.

Comentarii