România nu este nici bogată, dar nici săracă. Ce spun specialiștii în analize și prognoze

FocusEconomics, care se definește ca  „Un furnizor principal de analize și prognoze economice pentru 130 de țări din Africa, Asia, Europa și Americi, precum și prognoze de preț pentru 34 de mărfuri cheie“, a publicat rezultatele unui studiu referitor la dezvoltarea țărilor lumii, în funcție de Produsul Intern Brut pe cap de locuitor. Mai mult, este întocmit un clasament, neoficial, conform previziunilor de consens pentru 2019 și PIB pe cap de locuitor pentru 2022.

Pe primul loc în 2019 se situează Luxemburg, cu 119.719 dolari/cap de locuitor, urmată de Norvegia – 86.362 dolari/ cap locuitor, Elveția – 83.832 de dolari, Irlanda – 81.477 dolari, Islanda – 78.178 dolari, Qatar – 65.062 dolari, SUA – 64.906 dolari, Danemarca – 63.434 dolari, Singapore – 62.690 dolari și, pe locul 10, Australia cu 58.824 dolari/cap de locuitor.

După cum se poate observa, cu excepția SUA, a Australiei și într-o oarecare măsură a Elveției, țările foarte dezvoltate din lume  sunt țări mici, cu puțini locuitori. Ca fapt divers, așa cum rezultă din prognozele celor de la FocusEconomics, în 2022 clasamentul celor mai bogate țări nu va suferi schimbări esențiale, Luxemburg își va păstra locul I, iar Elveți va face schimb pe podium cu Norvegia. Doar Australia este posibil să părăsească acest top.

Cu 13.229 de dolari/cap de locuitor în 2019, și cu o prognoză de 17.215 dolari/cap de locuitor în 2022, România ocupă locul 52 din cele 130 de țări supuse analizei economice. Înaintea noastră se situează țări, precum: Suedia / locul 11, Germania – 15, Hon Kong – 16, Franța – 19, Marea Britanie – 20, Italia, Israel, Malta – 29, Cipru – 31, Cehia, Țările Baltice, Grecia, Ungaria – 48, Polonia – 49.

Ne Consolăm că în spatele nostru sunt țări ca: Liban, Rusia, locul 56, China 57, Bulgaria – 60 ori Serbia – 68.

Foto: incont.stirileprotv