Să ne luăm gândul de la Tesla. Americanii investesc în Germania, în prima lor uzină din Europa

În urmă cu trei ani, se vorbea despre posibilitatea extraordinară de a aduce la Reșița ori Caransebeș producătorul American de automobile electrice Tesla. Ba, chiar se avansase o întâlnire  la Reşiţa,  cu participarea reprezentanţilor Tesla şi Solar City, precum şi a miliardarului american Rob Loughan, co-fondatorul Octane Software, co-fondator al Sagus Capital Partners şi fondator al Dexterra Inc.

De la începutul lui 2017 nu se mai vorbește nimic despre venirea americanilor în Caraș-Severin. Și se pare că nici nu se va mai face referire la acest subiect, întrucât conducerea Tesla își îndreaptă atenția spre alte țări.

Potrivit Agerpres: „Constructorul american de automobile electrice Tesla intenţionează să investească până la patru miliarde de euro în prima sa uzină din Europa, care urmează să fie amplasată în apropiere de Berlin. În prima fază, viitoarea uzină Tesla ar urma să aibă 3.000 de angajaţi, însă după expansiune cifra ar putea ajunge la 8.000 de angajaţi“.

Lucrările la noua uzină ar urma să înceapă la începutul anului 2020.