Șeful Poliției Anina este bănuit că a colaborat cu fosta Securitate

Comisarul Ion Bîrdeanu neagă cele scrise despre el într-un articol publicat în News Romania sub semnătura cunoscutului ziarist de investigații, Adrian Mogoș. În schimb, ziaristul prezintă un document, în care se face caracterizarea celui ce avea să ajungă polițist și din care ar rezulta că acesta a colaborat cu fosta Securitate.

Din documentul aflat în Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) reiese faptul Ion Bârdeanu a fost „recrutat“ în iunie 1987, pe când satisfăcea stagiul militar la o unitate de profil, din Lugoj. După 11 luni, „sursa“ a fost abandonată, potrivit celor de la News Romania. I-ar fi rămas, însă, caracterizarea făcută de ofițerul de Securitate, la trecerea acestuia în rezervă.

„Pe timpul colaborării cu organul de contrainformații a furnizat un număr însemnat de informații de interes operativ, depune interes în culegerea de informații, este atașat organelor noaste, a dat dovadă de sinceritate, obiectivitate în rezolvarea sarcinilor ce i-au fost trasate, nu este stăpânit de vicii, dispune de calități și consider că poate fi folosit și pe viitor de către organele MI“, se arată în caracterizarea respectivă publicată de News Romania.

Contactat, comisarul Ion Bîrdeanu ne-a spus că nu comentează cele apărute, deoarece: „Calitatea pe care o am mă obligă să fiu reținut în astfel de situații. Există instituții competente ale statului care au obligația să cerceteze și să stabilească adevărul“.   

Comentarii