Tânărul de 21 de ani care a vărsat mercurul la Moldova Nouă este cercetat de poliţişti

justitie

Bărbatul care ar fi vărsat o substanţă în interiorul unui bloc din Moldova Nouă este acum cercetat de poliţişti într-un dosar penal.

„În urma primelor verificări s-a stabilit că în data de 15 februarie , un tânăr de 21 de ani, ar fi vărsat din greşeală o sticlă de 750 de mililitri în care se afla o substanţă necunoscută. În acest moment este desfăşurată o anchetă penală sub coordonarea Parchetului de pe Judecătoria Moldova Nouă. poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal constituit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de traficul de produse sau substanţe toxice, la finalizarea căruia vor fi dispuse măsurile legale“, a precizat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.

Reamintim faptul că în cursul zilei de ieri, s-a luat decizia ca tuturor locatarilor din imobil să li se recolteze analize medicale, după ce doi dintre aceştia au fost internaţi într-un spital din Timişoara. Având în vedere că analizele respective nu sunt decontate că către CJAS Caraș-Severin, autoritatea locală va susține contravaloarea acestora iar testarea cetățenilor din imobilul afectat se va realiza cu sprijinul Spitalului Orășenesc Moldova Nouă, la sediul instituției medicale.