Un alegător din Zorlenţu Mare a votat chiar dacă avea dreptul suspendat printr-o hotărâre judecătorească (UPDATE)

Prima sesizare confirmată a Sistemul informatic de monitorizare a prezentei la vot si de prevenire a votului ilegal (SIMPV) din Caraş-Severin, a avut loc la Secția de votare nr. 365 Zorlențu Mare.

Aici, „un alegător figurează că ar fi votat pe lista electorală suplimentară deși nu ar fi avut drept de vot, conform unei hotărâri judecătorești definitive. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot și se continuă cercetările”, a precizat Alina Boieru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin. Totalul sesizărilor în judeţ este de patru, dintre care două nu se confirmă, iar una este în cercetare.

La nivel naţional, confrom Mediafax, cele mai multe sesizări de incidente electorale au fost înregistrate în Dolj (18), Bucureşti (15), Giurgiu (13) şi Argeş (9). De asemenea, se efectuează cercetări în mai multe cazuri în care mai mulţi votanţi au postat pe reţelele de socializare fotografii cu buletinele de vot.

UPDATE, ora 21.20

Conform polițiștilor, cea de a treia sesizare nu se confirmă. Este vorba de o eroare la introducerea manuală a CNP ului, așadar, la nivelul judeţului fiind doar o sesizare confirmată, cea din secția din Zorlențu Mare.

Comentarii