Menu

Actualitate

Muntele mai face o victimă la Herculane, un tânăr de 19 ani

O nouă dramă s-a consumat în această zi de duminică, în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, unde un tânăr, în vârstă de 19 ani, din Lugoj din câte se pare, a căzut şi s-a lovit la cap, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru el.

Din ceea ce se cunoaşte până acum, se pare că tânărul se afla împreună cu fratele său în apropierea locului numit "7 Izvoare", o zonă greu accesibilă chiar şi pentru salvamontişti. La un moment dat, în timpul căţărării, turistul s-a dezichilibrat şi s-a lovit puterenic la cap. Salvamontiştii au ajuns la el, însă era prea târziu.

Liberalii deplâng decesul lui Sorin Stanciu

Moartea lui Sorin Stanciu a creat o vie emoţie în rândul prietenilor, colegilor de muncă şi de partid. Cu toţii regretă trecerea în eternitate a unui om care a marcat viaţa politică în judeţul nostru, într-o perioadă tulbure a evoluţiei ei.

„Am primit cu tristeţe vestea că ne-a părăsit pe neaşteptate dr. Sorin Stanciu, vechi membru al PNL.

A fost un liberal devotat, vicepreşedinte al PNL Caras Severin şi al Organizaţiei Reşiţa, medic stomatolog profesionist şi director al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.

A murit doctorul Sorin Stanciu, unul dintre cei mai vechi liberali cărăşeni (UPDATE)

Sorin Stanciu

Veste tristă pentru cei care l-au cunoscut pe Sorin Stanciu, medic stomatolog şi politician. În cursul zilei de joi, inima sa a cedat, fiind găsit mort în casă de fiul său care locuieşte în Timişoara. Îngrijorat că tatăl nu răspundea la telefon, acesta a venit repede la Reşiţa, unde a spart uşa de la intrare pentru a putea intra în locuinţă.

Sorin Stanciu s-a născut la Timişoara, în ultima zi a anului 1946, a făcut şcoala primară şi a absolvit Liceul Loga, iar după terminarea facultăţii a fost repartizat la Reşiţa.

Romsilva spune una, GEC Nera suţine alta!

Într-un comunicat de presă al Regiei Naţionale a Pădurilor  se arată că, volumul tăierilor ilegale în fondul forestier de stat, a înregistrat o scădere de 25,75% în primul semestru al anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În primele șase luni ale acestui an s-au înregistrat 19.450 de metri cubi tăiați ilegal în pădurile de stat administrate de Romsilva, față de 26.193 de metri cubi tăiați ilegal în primul semestru al anului trecut. Valoarea pagubelor provocate de tăierile ilegale și pășunatul abuziv se ridică, în primul semestru, la 4,97 milioane de lei.

Primarul Reşiţei critică metodele PSD de politizare a învăţământului cărăşean

Revocarea din funcţie a inspectorului şcolar general, Adrian Doxan, a trezit tot felul de discuţii pe site-urile de socializare. Cei care l-au atacat şi în trecut pe fostul inspector o fac şi acum şi jubilează că, în sfârşit, unul de-al lor va ajunge să conducă Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin. De partea cealaltă se situează cei convinşi că demiterea lui Doxan este lipsită de o motivaţie solidă, mai cu seamă că acesta nu a fost numit, ci şi-a câştigat dreptul de a conduce în urma unui concurs organizat, culmea, chiar de guvernarea PSD.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog