Menu

Actualitate

Sute de contravenţii pe drumurile publice

La sfârşitul săptămânii, în perioada 4  – 6 august,  poliţişti din structurile de poliţie rutieră şi ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraș-Severin au acţionat pentru prevenirea accidentelor şi depistarea participanţilor la traficul rutier care încalcă normele legale şi pun în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

„Astfel, poliţiştii au aplicat 337 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum, pentru depășiri neregulamentare și pentru consumul de alcool.

Caraş-Severin, un judeţ al sărmanilor, dar cu politicieni făloşi!

Din punct de vedere economic, Caraş-Severin este oaia neagră a Regiunii de Dezvoltare Vest, situându-se pe ultimul loc, din cele patru, la toate capitolele.

Potrivit celor de la jurnal.ro, în această regiune sunt înregistraţi peste 515.000 de angajaţi. Cei mai mulţi – 225.000, sunt în Timiş şi în Arad, 120.000. Şi în Hunedoara sunt peste 100.000 de angajaţi, pe când în Caraş-Severin numărul lor abia ajunge la un sfert din cel înregistrat în Timiş, adică 55.000.

Pompierii reşiţeni au fost chemaţi să stingă focul la un fast food

Un incendiu izbucnit în această după amiază la un fast-food din cartierul reşiţean Govândari, lângă restaurantul Gambrinus, i-a pus pe jar pe trecători, dar şi pe angajaţii altor două chioşcuri lipite de acesta.

În jurul orei 17, oamenii au văzut că din fast-food, închis în acel moment, ieşea fum, drept pentru care au sunat de îndată la 112. Pompierii militari au venit repede cu două autospeciale cu apă, au spart geamul uşii de la intrare şi au stins focul, înainte ca acesta să se extindă şi la chioşcurile învecinate.

În periplul său prin ţară, SMURD a ajuns la Reşiţa

Caravana „Fii pregătit”, organizată de Fundaţia pentru SMURD se află astăzi în Municipiul Reşiţa, până la ora 18, unde, în Parcul Tricolorului, vor fi iniţiate cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România - cutremure, inundații, incendii - și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față.

Val de foc peste Caraş-Severin! Peste 40 de grade Celsius la umbră!

Judeţul Caraş-Severin se află sub cod roşu de caniculă, atenţionare emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru 12 judeţe din vestul ţării, pentru zilele de vineri şi sâmbătă (4-5 august). Valul de căldură, cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius, care s-a manifestat de la începutul acestei săptămâni, se va intensifica, astăzi şi mâine temperaturile maxime urmând să atingă valori cuprinse între 39 şi 42 de grade Celsius. În timpul nopţii temperaturile vor fi cuprinse între 22 şi 25 de grade.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog