Menu

Actualitate

Un bărbat violent a ajuns la psihiatrie

În seara zilei de marţi, 6 iunie, în jurul orei 18.30, grupa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, a fost sesizată cu privire la faptul că în cartierul reşiţean Lunca Pomostului un bărbat  îşi agresa soţia şi copiii.

Jandarmii cărăşeni ajunşi la faţa locului au constatat că numitul G.A., în vârstă de 34 ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a agresat-o fizic atât pe soţia sa, cu care se află în proces de divorţ, cât şi pe cei doi copii minori.

„Verzii” de pe Planeta Albastră, la Caransebeş

Biblioteca Municipală „Mihail Halici” din Caransebeş a găzduit marţi o serie de manifestări organizate în cadrul Proiectului „Planeta Albastră – Casa Noastră”. Cu acest prilej, au avut loc dezbateri privind ocrotirea şi protejarea Pământului, a fost vernisată expoziţia de desene cu tema „Planeta Albastră”, s-a efectuat un Marş al Verzilor pe traseul Bibliotecă – Colegiul Naţional „Traian Doda”, Corp B, şi au fost distribuite pliante informative şi cărţi cu conţinut ecologic.

În cinci zile, poliţiştii cărăşeni au aplicat 787 de sancţiuni contravenţionale

În minivacanța de 1 iunie și Rusalii, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au executat numeroase acţiuni tematice, vizând siguranța cetățenilor.  

În perioada 1–5 iunie, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat peste 100 de acțiuni și controale, în urma cărora au fost întocmite dosare penale pentru comiterea a 44 de infracţiuni.

Ploaia de Rusalii a inundat străzi, curți și beciuri, la Reșița

Ploaia torenţială abătută asupra Reşiţei în ziua a doua de Rusalii a făcut ravagii în multe zone ale municipiului. Pe alocuri, cantitățile de apă au depășit 60 de litri pe metru pătrat, ceea ce a făcut ca, pe anumite străzi, canalizarea să cedeze, așa cum s-a întâmplat, ca de obicei, la pasajul de la TMK, dar și pe străzile învecinate. Cele mai afectate au fost A.C. Popovici, Mierlei și Furnalelor, unde oamenii s-au trezit cu suvoaiele de apă în curți, iar de acolo în pivinițe. Se întâmplă de ani de zile la fel, canalizarea prost construită nu poate prelua debitul mare de ape.

Pagube de 200.000 de lei, într-un incendiu la Bănia

Sâmbătă-seară, cu puține minute înainte de miezul nopții, în gospodăria unui localnic din Bănia a izbucnit un puternic incendiu. Pentru stingerea acestuia au intervenit pompierii cu două autospeciale și zece subofițeri.

Până la sosirea militarilor, a ars acoperișul casei, mobilierul din patru camere, precum și bunurile electrocasnice aflate înăuntru. Pagubele sunt majore, cifrându-se la aproape 200.000 de lei, însă pompierii au salvat bunuri de peste 300.000 de lei, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Caraș-Severin, Elena Tarla.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog