Menu

Actualitate

Codrul, frate cu românul! Hurduzeu şi Popovici s-au întâlnit cu Mihai Bona, în pădure, la Văliug

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin Silviu Hurduzeu s-a întâlnit, ieri, cu fostul său coleg, fost vicepreşedinte de Consiliu Judeţean şi, după cum declară, un bun prieten, Mihai Bona. Întâlnirea a avut loc într-o margine de codru a Ocolului Silvic Văliug. La faţa locului a fost şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ionuţ Popovici. Cei trei prieteni au discutat, la aer curat, dar, nu prea mult, fiindcă au pus mâna pe sape şi lopeţi, principalul obiectiv al întâlnirii fiind plantarea de molizi, în cadrul evenimentului „Luna Pădurii”.

Valeria Schelean-Şomfelean: „Soluții concrete pentru UCM Reșița, nu doar vizite și promisiuni”

Valeria Schelean

În urmă cu trei săptămâni, premierul Sorin Grindeanu promitea că, în cel mai scurt timp la Reșița va veni ministrul Economiei pentru a analiza situația de la UCMR, lucru care nu s-a întâmplat până acum. În nota-i obișnuită, Valeria Schelean-Șomfelean l-a interpelat în scris pe șeful Guvernului, căruia i-a reamintit că   cei 958 de angajați ai companiei și  familiile lor au nevoie de locuri de muncă, nu de promisiuni  fara acoperire, motiv pentru care este necesar să se meargă mai departe cu analiza, pentru a se debloca situatia existentă si pentru a găsi soluții.

Poliţiştii, elevii şi siguranţa pe reţelele de socializare

În cea de-a doua zi a  "Săptămânii Prevenirii Criminalității" dedicată siguranței în mediul online, lucrători ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi ai Serviciului de Ordine Publică, din cadrul IPJ Caraş-Severin, au avut o întâlnire cu beneficiarii complexului de servicii sociale Casa Noastră Zăgujeni pentru transmiterea de recomandări specifice, în vederea prevenirii victimizării minorilor şi a comiterii de infracţiuni de către aceştia în mediul online.

Dacă îl întâlniţi, anunţaţi poliţia!

Poliţiştii din Berzovia caută un bărbat care a plecat de acasă, în data de 3 aprilie, și nu a revenit până în prezent. Cei care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea bărbatului sunt rugați să sune la numărul unic de urgenţă - 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie. Cel căutat de familie şi de poliţişti se numeşte Ioan Constantin şi are 58 de ani.

Au fost demarate toate activitățile procedurale, polițiștii efectuând investigații pentru identificarea bărbatului.

Valuri de imigranţi la graniţa cu Serbia

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa au desfăşurat mai multe acţiuni specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma cărora au depistat, pe direcţia localităţilor de frontieră Comorâşte şi Vrani, 37 de cetăţeni străini care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul ţării.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog