Menu

Actualitate

Sărbătorile Pascale sunt aşteptate şi de copiii cu Sindrom Down

Pentru a treia oară în ultimele patru luni, Asociaţia Cărăşeană Sindrom Down a atras atenţia prin organizarea unei activităţi, gen „atelier”, în care copiii suferinzi de această boală genetică și-au arătat încă o dată măiestria în confecționarea unor obiecte cu caracter tematic.

Când vor înflori salcâmii în parcul industrial din Reșița

Peste 400 de salcâmi au fost plantați sâmbătă dimineața în parcul industrial, din Reșița, în zona haldei de zgură a SC TMK Reșița. Inițiativa a aparținut  firmei Autoliv, cea care își dezvoltă afacerea în perimetrul parcului. Aceasta a venit cu puieții, iar primăria și-a adus contribuția săpând gropile. Până și primarul Ioan Popa a dat o mână de ajutor, chiar dacă nu reușise să se schimbe de costum și cravata cu care fusese la întâlnirea cu noul ambasador al Germaniei, Cord Meier Klodt.

Au încercat să treacă ilegal graniţa, cu un bebeluş de doar 10 zile!

Numărul sirienilor, irakienilor, iranienilor și pakistanezilor care își încearcă norocul la granița sârbo-română crește de la o zi la alta. Dorința lor este atât de mare încât sunt în stare să-și riște viața, numai să ajungă la destinație. Cum este cazul unei femei care a născut pe drum. Transfuga a rămas internată în spital, iar grupul și-a continuat drumul.

De Ziua Poliţiei Române, (aproape) toţi copiii vor să se facă poliţişti!

Cu prilejul Zilei Poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin a organizat, astăzi, în Parcul Tricolorului din Reşiţa, o expoziţie de prezentare a dotărilor inspectoratului, utilizate în folosul cetăţenilor. Au fost prezentate maşini ale Poliţiei Rutiere, autoturisme, autoutilitare, ATV-uri, precum şi laboratoarele poliţiştilor criminalişti, arme din dotarea poliţiei, tehnica de luptă şi tehnica informatică a poliţiştilor.

Amendă pentru depozitarea gunoiului

Poliţiştii locali din cadrul Biroului Siguranţă Rutieră şi Control Trafic al Direcţiei Poliţia Locală a municipiului Reşiţa, au identificat, în urmă cu două zile, un autovehicul din care se descărca material rezultat din activităţi de demolare, pe un teren viran situat la intersecţia străzilor Văliugului cu  Scoruşului, din Municipiul Reşiţa. Cei care au sesizat au fost locuitorii din zonă, intrigați de atitudinea celor care descărcau mizeria în locul respectiv.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog