Menu

Actualitate

Maestrul Sabin Pautza la 74 de ani: „Am ajuns pe mâna unor escroci!”

Maestrul Sabin Pautza, născut la Câlnic în urmă cu 74 de ani, a primit, astăzi, cu bucurie urările noastre de sănătate şi împliniri, afirmând, glumeţ: „Sunt foarte bine, mai bine decât merit!” L-am felicitat telefonic pe muzicianul Sabin Pautza, deoarece astăzi se află la Arad, pregătind Concertul simfonic cu orchestra Filarmonicii de Stat din Arad, care va avea loc mâine, de la ora 19.00.

Din 13 februarie, 25.000 de preșcolari și elevi vor primi mere în școli

Consiliul Județean Caraș-Severin a semnat, astăzi, 8 februarie 2017, contractele pentru furnizarea merelor pentru anul școlar 2016 – 2017 prin Programul de încurajare a consumului de fructe în școli, finanțat din fonduri europene și naționale. Distribuirea merelor în școli se va face începând cu prima zi a semestrului al doilea, respectiv, din data de 13 februarie 2017.

Control judiciar pentru cei trei braconieri din pădurea de la Biniș!

Cei trei bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic au fost prezentați ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, care a dispus față de ei măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

De la domiciliul unuia dintre cei trei ei a fost ridicată o armă cu aer comprimat, muniție pentru armele cu aer comprimat, precum și 532 de cartușe, calibru 5,6 mm, deținute ilegal. Ei sunt cercetați pentru braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă letală fără drept și contrabandă calificată.

Nu credeți în poveștile necunoscuţilor, spuse la telefon!

Două persoane din Caransebeș au fost înșelate prin metoda „accidentul“, cu 15.000 de lei, respectiv 1.000 de euro. În cursul zilei de ieri, 7 februarie, persoanele respective  au fost sunate de dimineață  de necunoscuți care aveau pregătite povești cu rude ale acestora rănite grav în accidente dintre cele mai teribile. Deși astfel de povești par pentru adormit copiii, persoanele sunate le-au luat de bune, au scos din buzunare banii ceruți de escroci și s-au trezit la realitate abia după ce fuseseră păcălite.

Tânăr furios şi, deocamdată, liber! A furat un autoturism şi l-a şantajat pe proprietar!

Un tânăr din Reșița este cercetat de polițiști pentru că a sustras un autoturism dintr-o parcare, apoi, a condus autoturismul fără a poseda permis. Mai mult, prin intermediul unei rețele de socializare, tânărul i-a cerut proprietarului suma de 2000 de lei, şanatjându-l astfel ca să-i restituie autoturismul.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog