Menu

Actualitate

A încercat să-și omoare iubita, apoi s-a sinucis

Întâmplarea șocantă a avut loc în această dimineață în Reșița. Un tânăr în vârstă de 30 de ani și-a înjunghiat iubita, mai mare ca el cu 11 ani, lovind-o cu un cuțit în spate. Speriat de gestul pe care făcuse, tânărul și-a tăiat gâtul. Până la sosirea ambulanței, bărbatul a decedat din cauza sângerării masive.

De la an la an, crește numărul zimbrilor de la Armeniș

După ce în urmă cu un an au fost aduși 17 zimbri la Armeniș pentru a popula o zonă prielnică pentru creșterea acestor animale, iată că, vineri, 12 iunie, Rewilding Europe şi WWF România au venit cu un nou transport de 14 zimbri, la Măgura zimbrilor din Munții Țarcu. Animalele provin din centre de reproducere, dar și grădini zoologice din toată Europa. Împreună cu partenerii locali, naționali și internaționali, Rewilding Europe şi WWF România încearcă să creeze un model de dezvoltare durabilă în această zonă a Munților Carpați și de refacere în sălbăticie a populației de zimbri.

Pentru amenințări, Rozina Ghiorghioni s-a ales cu o plângere penală

La Bucova, apele nu se liniștesc nici după ce Ionesie Ghiorghioni, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv. În seara zilei de joi, 11 iunie, pe una din ulițele satului a avut loc un incident în care a fost implicată soția sa, Rozina, care este și directoarea liceului Bănățean din Oțelu Roșu, precum și o localnică, vecină cu soții Ghiorghioni. Amenințată și speriată, femeia, o tânără de 25 de ani, a sunat la 112, cerând intervenția Poliției.

Cu zece protestatari, nu dai jos un guvern!

În ziua în care PNL a introdus în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta, adică vineri, 12 iunie, în Piața Prefecturii din Reșița ar fi trebuit să se desfășoare un miting, cu 500 de liberali și susținători ai acestora. Primăria Reșița nu a aprobat desfășurarea mitingului de protest, invocând faptul că acesta nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege.

La pomul lăudat, să nu te duci cu sacul

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin s-au trezit joi, 11 iunie, cu noaptea în cap și, între 5,30 și 8,30, au executat o acţiune punctuală în Municipiul Reşiţa, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale.

În urma acţiunii desfăşurate de jandarmii cărăşeni, au fost identificate patru persoane care ofereau spre vânzare ţigări de contrabandă, totodată fiind descoperite şi ridicate în vederea confiscării 62 de pachete de ţigări netimbrate de diferite mărci ceea ce, să recunoaștem, este puțin pentru o astfel de acțiune matinală.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog