Menu

Administraţie

2018 – un an bun pentru angajaţi, dar prost pentru Primăria Caransebeş

Primăria Caransebeş

După şedinţa extraordinară a Consiliului Local Caransebeş, care a avut loc miercuri, 20 decembrie, când aleşii municipali au şi fost colindaţi de un grup de copii, după care au aprobat cu unanimitate de voturi cele trei proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi, primarul Felix Borcean a făcut o serie de precizări privind bugetul pentru anul viitor.

Aquacaraş moare, dar nu se predă!

Aceasta a fost concluzia discuţiilor care au avut loc în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Cvaraş-Severin de miercuri, 20 decembrie. Noul director al companiei de apă şi canal, Nicolae Ciobanu-Miu, a vorbit fără perdea despre situaţia dezastruoasă de la Aquacaraş, iar acelaşi lucru l-a făcut şi liderul de grup al PSD, fostul viceprimar al Reşiţei, Ioan Crina.

Potrivit unui raport întocmit de Aquacaraş, aceasta are datorii neachitate de 82 de milioane de lei, o rată lunară la ANAF de 700.000 de lei şi pierderi de apă de 48%.

Operatori economici, sancţionaţi de comisarii de la protecţia consumatorului

Ieri, 19 decembrie, în cadrul Consiliului Consultativ pentru Protecţia Consumatorilor al judeţului Caraş-Severin, a fost prezentată situaţia controalelor efectuate în perioada 18 octombrie-1 noiembrie 2017, privind comercializarea produselor din carne. Acţiunea s-a desfăşurat conform Programului de Control ANPC aferent trimestrului IV 2017.

Viceprimarul Caransebeşului, Marius Isac, e îngrijorat: „Scade bugetul, de unde să mai tăiem?!”

Viceprimarul Caransebeşului, liberalul Marius Isac, îşi arată îngrijorarea faţă de faptul că: „Bugetul naţional pe 2018 reduce drastic sursele de finanţare ale Caransebeşului”.

Într-o declaraţie de presă, viceprimarul Marius Isac precizează că bugetul municipiului Caransebeş va scădea cu aproximativ 4 milioane de lei, în timp ce cheltuielile cu salariile cresc. Pentru a acoperi aceste cheltuieli suplimentare, administraţia publică locală va fi nevoită să „taie” de la alte capitole bugetare.

O decizie greu de luat!

Primarul Reşiţei propune majorarea cu până la 500% a impozitului pe anumite clădiri

Ioan Popa

Ioan Popa le-a pus gând rău proprietarilor de imobile din municipiu care nu sunt în stare sau nu vor să îşi întreţină în mod corespunzător clădirile în care îşi desfăşoară activitatea.

În acest sens, pentru şedinţa ordinară a Consiliului Local de miercuri, 20 decembrie, primarul a iniţiat mai multe proiecte de hotărâre prin care propune majorarea în anul 2018 a impozitului pe clădiri, ca urmare a constatării „stării tehnice nesatisfăcătoare” a acestora.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog