Menu

Administraţie

Felix Borcean, în miezul problemelor din zona Ţarinei

Reînnodând tradiţia întâlnirilor cu cetăţenii din cartierele municipiului, primarul Caransebeşului, Felix Borcean, s-a aflat joi, 21 septembrie, în zona Ţarinei.

Halucinant! Dacă se ţinea cont de note, nu ieşea cine trebuia la conducerea Aquacaraş!

Consiliul Judeţean a dezbătut, astăzi, printre altele, şi proiectul de hotărâre privind plângerea prealabilă formulată de avocatul Dan Stan împotriva Hotărârii Consiliului Judeţean Caraş-Severin nr. 167 din 27.07.2017 privind desemnarea administratorilor în Consiliul de Administraţie (CA) al SC Aquacaraş. Pe scurt, avocatul Dan Stan a contestat procedura de stabilire a creşterii numărul de membri în CA, de la 5, la 7 membri, precum şi modul de selecţie al acestor membri.

Toamnă cu roade bogate la „Dacia” din Caransebeş

Odată cu începerea, în 11 septembrie, a noului an şcolar, la Liceul Tehnologic „Dacia” din Caransebeş a demarat Proiectul ROSE, prin intermediul căruia conducerea unităţii de învăţământ va încerca să ridice nivelul promovabilităţii la examenul de bacalaureat, printr-o pregătire suplimentară.

La 81 de ani, de 59 de ori cu ajutoare la Caransebeş

Cu prilejul recentei Conferinţe de lansare a proiectului „O şansă pentru comunităţile marginalizate din municipiul Caransebeş”, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei au fost prezenţi şi Hans Gillessen, cetăţean de onoare al oraşului, şi Anni Hardt, cei doi venind la Asociaţia „Caritas” cu cel de al cincizeci şi nouălea transport umanitar.

Restricţii de circulaţie pe drumul spre staţiunea Secu

Încedpând de mâine, 19 septembrie, şi până în data de 3 octombrie, circulaţia rutieră va fi întreruptă înttre Reşiţa şi staţiunea Secu, zilnic între orele 9-16. Potrivit conducerii Primăriei Reşiţa, aceaste întreruperi sunt necesare pentru executarea lucrărilor de consolidare a terasamentului drumului pe tronsonul cuprins între km 3+400 – km 3+600 și au fost stabilite de comun acord cu executantul lucrărilor și Poliția municipiului Reșița.

Acest drum, aflat mulţi ani în stare deplorabilă, se reabilitează printr-un proiect cu finanțare guvernamentală prin PNDL.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog